Mesajul de salut al Președintei Maia Sandu la deschiderea oficială a Zilelor Diasporei 2022
Dragi concetățeni din diasporă, stimați colegi din Parlament și Guvern, reprezentanți ai corpului diplomatic, Mă bucur de ocazia de a ne întâlni, astăzi, pe viu, la deschiderea Zilelor Diasporei 2022. Vreau să adresez mulțumiri sincere dumneavoastră și tuturor cetățenilor noștri stabiliți peste hotare pentru că nu uitați de Republica Moldova, țara în care v-ați născut, vă interesează ceea ce se întâmplă aici și doriți să vă implicați activ în dezvoltarea țării.