CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

- Anunț privind numirea a 2 membri în Comisia de certificare de pe lângă Agenția Servicii Publice

A N U N Ț

Conform art.24 alin.(2) din Legea nr. 86 din 11 iunie 2020 cu privire la organizaţiile necomerciale, Președintele Republicii Moldova numește 3 membri ai Comisiei de certificare de pe lîngă Agenția Servicii Publice.
Astfel, instituția prezidențială aduce la cunoștința subiecților interesați despre desfășurarea concursului pentru selectarea candidaților la funcția de membru al Comisiei de certificare.

Concursul pentru selectarea candidaților la funcția de membru al Comisiei de certificare include:
- competiția CV-urilor;
- proba interviului;

La funcția de membru al Comisiei de certificare poate candida persoana care corespunde uneia dintre următoarele condiții:
a) specialist în domeniul financiar ‒ deține studii superioare de licență sau un act echivalent de studii în domeniul financiar și cel puțin un an de experiență în domeniu;
b) reprezentant al organizațiilor necomerciale – membru al organizației necomerciale sau o persoană desemnată în acest sens în condițiile prevăzute de statutul organizației;
c) specialist într-un domeniu aferent activității de utilitate publică ¬– persoana care desfășoară sau a desfășurat activități de utilitate publică în domeniile stabilite de art. 21 din Legea cu privire la organizațiile necomerciale.

Candidatul la funcția de membru al Comisiei de certificare poate fi persoana care:
a) cunoaște limba română;
b) are domiciliul în Republica Moldova;
c) se bucură de o reputație ireproșabilă;
d) nu este funcționar public;
e) nu este membru al unui partid politic sau al unei organizații social-politice;
f) este susținută, printr-o recomandare, de cel puțin o organizație necomercială;
g) nu este limitată, în baza unei hotărâri judecătorești definitive, să exercite o astfel de activitate.

Dosarul de participare la concurs, va conține următoarele documente:
a) copia buletinului de identitate;
b) curriculumul vitae (CV);
c) copia diplomei de studii;
d) copia carnetului de muncă, după caz;
e) cazierul judiciar;
f) declarația pe propria răspundere, întocmită în formă liberă, prin care confirmă că nu este membru al unui partid politic sau al unei organizații social-politice, precum și faptul că nu deține statutul de funcționar public;
g) scrisoarea de recomandare din partea a cel puțin unei organizații necomerciale;
h) după caz, copia actului ce confirmă calitatea de membru sau de reprezentant al unei organizații necomerciale.

Copiile documentelor nominalizate pot fi autentificate de notar sau prezentate împreună cu documentele originale pentru verificarea veridicității acestora.

Dosarele de înscriere la concurs se vor depune personal sau prin poştă (inclusiv electronică).
Persoana responsabilă de oferirea informaţiilor suplimentare şi de primirea documentelor: doamna Olga Lupoi, telefon (022) 265-248, o.lupoi@prm.md.

În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, candidatul este obligat să prezinte documentele originale la data desfășurării probei interviului în cazul selectări candidatului în baza dosarului depus, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.

Termen depunere dosare – 15 aprilie 2021, ora 16.00.

Concursul va avea loc în sediul Aparatului Președintelui Republicii Moldova: mun.Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfînt 154. Informația privind data și ora desfășurării concursului va fi afișată suplimentar.


Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului public pentru selectarea candidaților la funcția de membru al Comisiei de certificare, îl puteți vedea aici.



Comisia de concurs pentru selectarea candidaților la funcția de membru al Comisiei de certificare a evaluat CV-urile candidaților la funcția de membru al Comisiei de certificare. Astfel, au fost admiși la interviu:

 

Chirica Iurie

Cunicica Eduard

Gasnaș Gheorghi

 

Candidații admiși sunt invitați pentru susținerea interviului pe 22 aprilie 2021, ora 15:00.


Rezultatele concursului

Comisia de concurs pentru selectarea candidaților la funcția de membru al Comisiei de certificare anunță că nu a fost selectat niciun candidat pentru această funcție.