Domnule Președinte Klaus Iohannis,
Vă mulțumesc pentru deschiderea de a mă găzdui din nou la București.
Mă bucur să revin la București pentru a vă transmite personal recunoștința pentru sprijinul neobosit, consecvent și generos pe care România ni-l oferă în ultimii ani. Vă mulțumesc pentru acest ajutor.
Apreciez, în acest context, consolidarea relațiilor dintre instituțiile noastre. În februarie, Guvernele țărilor noastre au avut o ședință comună, care a pus bazele mai multor proiecte bilaterale importante. În iunie, și parlamentele s-au convocat într-o ședință comună, iar cooperarea între comisiile parlamentare este, la fel, una foarte bună.
Sunt convinsă că dialogul dintre instituțiile noastre se va intensifica și mai mult, pe măsură ce Republica Moldova va avansa pe calea aderării la Uniunea Europeană. Experiența României în acest domeniu ne va fi foarte utilă.
De asemenea, vă mulțumim pentru faptul că ne-ați sprijinit în demersul nostru european. Suntem foarte recunoscători pentru rolul României la toate etapele de pregătire a deciziei din 23 iunie și pentru vocea României care a răsunat puternic la Bruxelles în susținerea acordării Moldovei a statutului de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Integrarea europeană va însemna, pentru Moldova, consolidarea unei societăți ghidate de supremația legii și respectarea drepturilor tuturor oamenilor, aderarea la cea mai bogată și prosperă piață, investiții și noi oportunități pentru cetățenii noștri.
Sprijinul României este cu atât mai prețios cu cât el vine atunci când îl așteptăm mai mult. De mai bine de 5 luni, trăim cu ororile războiului alături. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a aruncat regiunea noastră în incertitudine.
Moldova este, după Ucraina, țara cea mai afectată de război.
Războiul a destabilizat piața energetică și, cu ea, securitatea energetică a Moldovei. Inflația record, datorată în special creșterii bruște a prețurilor la energie și carburanți, afectează capacitatea de cumpărare a cetățenilor și pune presiune mare pe producătorii noștri, mulți dintre care au pierdut și piețele de desfacere din est. În acest an suntem loviți și de secetă, care pune în pericol munca agricultorilor.
Combinația de crize cu care se confruntă acum Republica Moldova este o povară grea pentru țara mea, o povară pe care nu o putem duce singuri.
Apreciem rolul României care, alături de Germania și Franța, a co-fondat Platforma de Sprijin pentru Moldova, în cadrul căreia partenerii noștri de dezvoltare din toată lumea ne oferă sprijin țintit pentru problemele cu care ne confruntăm.
Dar situația ne cere să acționăm cu urgență maximă și să căutăm soluții alternative pentru a păstra stabilitatea țării și a trece cu bine de iarnă. Moldova are nevoie de soluții pentru securitatea energetică acum! Vrem să cumpărăm gaze din România și este important ca acest lucru să fie posibil cât de curând.
Acest lucru este critic pentru a ne asigura că oamenii noștri nu vor îngheța la iarnă și pentru a menține stabilitatea socială în țară.
Suntem o țară mică, vulnerabilizată de război, iar cetățenii noștri plătesc cel mai mare preț raportat la venit pentru energie din toată Europa. Pentru gaz plătim deja un preț dublu față de cel pe care îl plătesc consumatorii din România.
Republica Moldova, la fel ca toată Uniunea Europeană, depune eforturi pentru a reduce consumul de energie, inclusiv de gaze naturale, și caută soluții de substituire pentru această iarnă a gazelor cu păcură, lemne sau cărbune.
Suntem îngrijorați de securitatea țării noastre. Vecinătatea războiului pune presiuni pe instituțiile statului care asigură securitatea Republicii Moldova. Instituțiile noastre urmăresc cu atenție evoluția situației din regiunea transnistreană, analizăm riscurile la care suntem expuși din interiorul țării.
Dar cel mai important, aceste tensiuni de securitate vulnerabilizează și mai mult societatea, în condițiile de creștere a prețurilor, în mod special la resursele energetice.
Apreciem faptul că, la începutul acestei luni, în Republica Moldova a fost creat un hub european pentru securitate și managementul frontierelor, care ne conectează la sistemul de securitate al Uniunii Europene.
Și totuși situația volatilă de pe câmpul de lupte, apropierea frontului ruso-ucrainean de hotarul nostru de est crește gradul de incertitudine. Crește numărul provocărilor lansate de forțe interne, ce urmăresc destabilizarea situației din Republica Moldova.
Domnule Președinte,
În pofida situației grele în care ne aflăm, într-un climat instabil și afectat de crize, Moldova vrea să se dezvolte, să avanseze în parcursul său european, să schimbe în bine viața oamenilor săi.
Vom continua eforturile de reformare a instituțiilor din Republica Moldova, a justiției și organelor de control, a sectorului serviciilor publice.
Vom continua să finanțăm proiecte de dezvoltare a infrastructurii, programe de încurajare a afacerilor, care creează locuri de muncă și dau un suflu nou comunităților. Vom investi în educație și sănătate, în servicii mai bune pentru oameni.
Doar oferindu-le oamenilor o viață mai bună, mai sigură, putem obține ca Moldova să devină, în timp, un pol de dezvoltare și stabilitate în regiune.
Războiul și consecințele lui au subțiat resursele pe care planificam să le folosim în aceste proiecte. Asta înseamnă că va trebui să muncim mai mult, să optimizăm resursele bugetare, să căutăm susținerea partenerilor - și să mergem înainte.
Cetățenii și-au spus cuvântul: dezvoltarea democratică, după model european, este singura noastră șansă la o viață mai bună pentru oameni, în țara lor. E o șansă pe care nu o putem rata. Ajutați-ne să rămânem pe acest drum. Pentru Uniunea Europeană, sprijinirea Moldovei în acest moment dificil ar fi o investiție în păstrarea democrației și în viitorul pașnic și prosper al Europei de Est.
România a fost alături de Moldova, de-a lungul anilor, la bine și la greu. Am încredere că parteneriatul moldo-român ne va ajuta să depășim cu bine și greutățile cauzate de războiul din Ucraina. Acest război nedrept și sângeros trebuie oprit. Ucraina are nevoie de ajutor ca să-și apere oamenii și viitorul. Suntem alături de ucraineni, le dorim izbândă și pace.
În vremuri tulburi, învinge omenia, grija, solidaritatea, ajutorul reciproc. Mulțumim autorităților și cetățenilor României că ne sunteți alături.