CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele țării a inspectat lucrările de amenajare a unui Centru de triere la „Moldexpo”

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, împreună cu primarul mun. Chișinău, Ion Ceban, au vizitat Centrul Expozițional „Moldexpo”, unde, conform deciziei Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale urmează a fi deschis un Centru de triere a persoanelor suspecte de infectare cu noul tip de coronavirus.

Șeful statului s-a familiarizat cu mersul lucrărilor de amenajare ale pavilionului cu o suprafață de 5000 metri pătrați. Potrivit conducătorului Centrului, Crudu Oleg, sînt depuse eforturi ca în cîteva zile să fie amenajate circa 300-400 de locuri și organizată logistica necesară pentru a primi persoanele cu suspecții la COVID-19.

Inițial, la Centrul de triere, vor fi prelevate testele de diagnosticare, în rezultatul cărora persoanele infectate vor fi transportate la spital, iar cele sănătoase – la domiciliu.

Igor Dodon a menționat că este foarte important să fim pregătiți de o eventuală evoluție mai gravă a crizei provocate de COVID-19, dat fiind faptul că se atestă o creștere a numărului celor infectați cu acest virus. „Centrul de triere ne va permite să ușurăm activitatea spitalelor și să gestionăm mai bine și mai eficient situația legată de această pandemie”, a specificat șeful statului.