Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, împreună cu primarul mun. Chișinău, Ion Ceban, au vizitat Centrul Expozițional „Moldexpo”, unde, conform deciziei Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale urmează a fi deschis un Centru de triere a persoanelor suspecte de infectare cu noul tip de coronavirus.
Șeful statului s-a familiarizat cu mersul lucrărilor de amenajare ale pavilionului cu o suprafață de 5000 metri pătrați. Potrivit conducătorului Centrului, Crudu Oleg, sînt depuse eforturi ca în cîteva zile să fie amenajate circa 300-400 de locuri și organizată logistica necesară pentru a primi persoanele cu suspecții la COVID-19.
Inițial, la Centrul de triere, vor fi prelevate testele de diagnosticare, în rezultatul cărora persoanele infectate vor fi transportate la spital, iar cele sănătoase – la domiciliu.
Igor Dodon a menționat că este foarte important să fim pregătiți de o eventuală evoluție mai gravă a crizei provocate de COVID-19, dat fiind faptul că se atestă o creștere a numărului celor infectați cu acest virus. „Centrul de triere ne va permite să ușurăm activitatea spitalelor și să gestionăm mai bine și mai eficient situația legată de această pandemie”, a specificat șeful statului.