CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republicii Moldova a avut o discuție cu reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii

Astăzi, în sediul Consiliului Superior al Magistraturii, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o discuție sinceră și deschisă cu magistrații despre situația din sistemul de justiție.

În calitate de Președinte al Republicii Moldova și garant al respectării drepturilor și libertăților cetățenilor, Igor Dodon a amintit magistraților despre faptul că toți cetățenii noștri, inclusiv mediul de afaceri, vor să se simtă în siguranță și în libertate, iar justiția are un rol cheie în realizarea acestor deziderate.

Șeful statului a reiterat că justiția se face în numele legii, iar judecătorii poartă responsabilitatea în fața întregii societăți asupra actului judiciar. Totodată, Igor Dodon a subliniat faptul că transformarea judecătorilor în instrument politic, utilizat în interesul unui anumit grup sau regim este o practică inacceptabilă într-un stat democratic.

De asemenea, Președintele țării a dat asigurări magistraților că nu vor fi făcute presiuni asupra lor, iar relația cu puterea legislativă și executivă trebuie să se bazeze doar pe principiul colaborării, Consiliul Superior al Magistraturii fiind unicul organ împuternicit să redreseze situația din domeniu. În context, șeful statului a reiterat faptul că desemnarea noilor membri ai Curții Constituționale în cadrul unui proces transparent, corect și operativ va constitui un prim pas în acest sens.

Igor Dodon și-a exprimat ferma convingere că există judecători onești și integri, fapt care îl determină să creadă că puterea judecătorească este capabilă să facă față tuturor provocărilor existente, iar societatea noastră și partenerii de dezvoltare așteaptă reforme adevărate și schimbări spre bine.