STIMAȚI CETĂȚENI,
STIMAȚI REPREZENTANȚI AI CORPULUI DIPLOMATIC,
DOAMNELOR ȘI DOMNILOR,
Ziua Independenței Republicii Moldova este, pe bună dreptate, una dintre principalele sărbători de stat ale țării noastre.
Astăzi marcăm cea de-a 27-a aniversare a proclamării independenței Republicii Moldova. Ne distinge faptul că sîntem un stat tînăr cu o statalitate veche. Anume noi, împreună cu copiii şi nepoţii, sîntem urmaşii tuturor marilor noştri predecesori, care prin sudoarea şi sîngele lor au sfinţit trecutul, prezentul şi viitorul Moldovei.
Bineînțeles, sîntem mîndri de istoria noastră, de poporul și de țara noastră, fiind convinși că vom reuși să edificăm un stat democratic de drept, modern și prosper. Ne dăm seama că pe această cale ne așteaptă greutăți obiective, uneori și circumstanțe imprevizibile. Noi însă avem de la cine lua exemplu de rezolvare responsabilă a problemelor și de apărare fermă a intereselor statului și poporului nostru.
Prin decret prezidențial, anul 2018 a fost declarat Anul lui Ștefan cel Mare și Sfînt, Domnitorul Moldovei. Renumita frază a marelui voievod este relevantă și astăzi: „Moldova nu este a noastră, nici a strămoșilor noștri, ea este a urmașilor urmașilor noștriˮ. Avînd drept reper ideile, faptele și tradițiile personalităților distinse, de care abundă istoria Moldovei, vom continua să lucrăm în mod consecvent și să facem tot posibilul în numele țării noastre și în beneficiul poporului nostru.
Stimați concetățeni,
Sînt profund convins că cea mai importantă pentru toate instituțiile puterii în țară, pentru societatea civilă și clasa politică din Republica Moldova este problema asigurării protecției drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Prin urmare, necesitatea de a îmbunătăți mecanismele existente în acest sens, de a le încărca cu adevăratul spirit al echității și responsabilității nu este doar o parte a angajamentelor internaționale asumate, ci și un criteriu și un factor fundamentale pentru dezvoltarea cu succes a Republicii Moldova.
A venit timpul să evaluăm cu atenție perioada formării instituțiilor de stat din punctul de vedere al capacității acestora de a respecta și de a asigura protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în țara noastră. Trebuie să recunoaștem cu toții că atît autoritățile publice, cît și clasa politică continuă să acorde o atenție insuficientă anume acestei sfere.
În calitatea mea de șef de stat, am analizat situația actuală internă din domeniu și consider că în viitorul apropiat avem obligația să revizuim în mod substanțial atitudinea reprezentanților tuturor ramurilor puterii de stat față de respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale locuitorilor țării noastre. Este necesar să îmbunătățim efectiv situația creată. Obiectivul nostru comun pe termen mediu este realizarea tranziției la etapa postmonitorizare a Republicii Moldova din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Îndeplinind această sarcină importantă, vom pune o bază solidă pentru construirea durabilă a unui stat multinațional de drept, cu adevărat liber.
Stimați concetățeni,
Țara noastră nu se poate lăuda cu resurse minerale bogate, cu o industrie de înaltă tehnologie și cu un complex agroindustrial modern. Principala avuție a noastră o constituie oamenii, noi cu toții – locuitorii Republicii Moldova. Totuși, de mai mulți ani, cetățenii noștri părăsesc țara în căutarea unei vieți mai bune. Experți locali și străini atenționează asupra ritmului amenințător al declinului populației. Este clar că oamenii pleacă nu din cauza faptului că ei nu au sentimentul patriotismului, ci pentru că aici nu există suficiente locuri de muncă, sînt puține oportunități pentru asigurarea unui trai decent familiei, copiilor.
Cred că atît actuala conducere a țării, cît și cea precedentă ‒ cu toții purtăm răspundere pentru situația socioeconomică creată în Moldova. Însă anume noi, generația liderilor de astăzi, trebuie să elaborăm urgent un program care să sprijine cetățenii noștri acasă și în străinătate, un program pentru crearea de noi locuri de muncă bine plătite și măsuri care să sporească în mod substanțial bunăstarea oamenilor.
Trebuie să încetăm să-i căutăm pe cei vinovați de necazurile noastre, dar să ne concentrăm atenția asupra unor acțiuni reale pentru a rezolva problema depopulării țării, problema fluctuației personalului calificat din economia națională. Iar pentru aceasta trebuie să conjugăm eforturile tuturor ramurilor puterii, tuturor forțelor politice și ale societății civile. Sînt sigur că, în acest caz, vom primi sprijin activ de la prietenii noștri internaționali și de la partenerii de dezvoltare.
Avem nevoie de reforme reale în domeniul justiției, de o luptă reală împotriva corupției în toate manifestările acesteia, indiferent de interesele de rudenie și de grup. Cetățenii noștri vor acorda credibilitate liderilor țării dacă vor vedea într-un timp scurt o îmbunătățire radicală a situației în lupta împotriva corupției. Pentru că anume corupția din domeniile administrativ și politic, mai mult ca orice, împiedică dezvoltarea economiei, consolidarea societății, precum și reintegrarea teritorială a țării noastre.
A venit timpul ca noi înșine să răspundem la cele mai dificile întrebări care s-au acumulat de zeci de ani.
Sîntem obligați să tăiem acest „nod gordianˮ și să restabilim încrederea concetățenilor în capacitatea noastră de a construi un stat modern prosper în care condițiile de viață și bunăstare vor fi egale pentru toți locuitorii săi. Trebuie să recunoaștem cu toată sinceritatea că dintre toate fenomenele de criză, care ne-au afectat societatea și statul, cel mai mare pericol îl reprezintă lipsa de încredere în instituțiile statului și cele de drept.
Vom putea face schimbări semnificative dacă vom organiza o campanie onestă și corectă pentru alegerile în Parlamentul Republicii Moldova. Scrutinul apropiat reprezintă o șansă de a restabili încrederea cetățenilor față de instituțiile puterii din țară și de a relua cooperarea eficientă cu toți partenerii internaționali.
Noua componență a Parlamentului urmează să unească nu numai politicieni. Noul Parlament trebuie să fie un centru de unire a majorității absolute a cetățenilor pentru edificarea cu succes a statului Republica Moldova.
Fiindcă puterea reală o are doar societatea în care fiecare cetățean, grup social și etnic promovează o cauză unică – edificarea statului. Numai într-o astfel de lume oamenii își găsesc adevăratul sens și adevăratele perspective ale existenței lor.
În acest context, unul dintre cei mai importanți factori cu impact pozitiv asupra dezvoltării durabile a statului moldovenesc este restabilirea unității țării prin finalizarea procesului de negocieri în vederea soluționării problemei transnistrene. În ultimii ani, în special în timpul Președinției germane, austriece și italiene a OSCE, s-au înregistrat anumite progrese în rezolvarea problemelor legate de nevoile și interesele oamenilor simpli și ale agenților economici de pe ambele maluri ale Nistrului.
Sînt sigur că după încheierea campaniei parlamentare și în timpul formării noului guvern una dintre prioritățile fundamentale va fi soluționarea problemei reglementării transnistrene. Lucrăm foarte serios pe această dimensiune. Am convingerea că vom putea crea în Moldova un precedent răsunător de rezolvare pașnică a unei probleme atît de complexe precum este fragmentarea teritorială.
Unitatea statului, o societate multietnică, neutralitatea permanentă sînt principiile fundamentale ale soluționării politice durabile a conflictului transnistrean în cadrul formatului general recunoscut „5 + 2ˮ. În acest context contăm pe sprijinul deplin al partenerilor internaționali ai Republicii Moldova în implementarea programului de asistență în dezvoltarea țării în perioada postconflict.
Stimați reprezentanți ai Corpului Diplomatic,
Doamnelor și Domnilor,
Doresc să-mi exprim profunda recunoștință pentru sprijinul pe care îl acordați Republicii Moldova. Sînt convins că politica promovată de viitorul guvern în vederea realizării reformelor reale în Moldova se va solda cu rezultatul scontat.
Totodată, țin să reiterez poziția mea de șef al statului că sînt un susținător fervent al cursului echilibrat de politică externă al Republicii Moldova în relațiile cu partenerii din Vest și cei din Est și sînt dispus să contribui prin tot felul de acțiuni la cooperarea reciproc avantajoasă cu toate statele membre ale ONU cu care avem relații diplomatice.
Lumea a intrat într-o epocă dificilă și turbulentă de remodelare a tuturor sferelor de influență politică, economică și ideologică, în epoca intensificării tensiunilor internaționale, în cea a destrămării alianţelor geopolitice vechi şi formarea altor noi, precum şi de războaie informaţionale fără precedent şi enorme pericole pentru dezvoltarea durabilă.
În acest context este necesar de a recurge la noi abordări creative şi de a reveni la vechile şi înţeleptele principii de gîndire şi acţiune cît mai echilibrată şi proiectivă din partea fiecărui lider de stat şi politic responsabil.
În activitatea mea voi continua să respect principiile de prietenie, deschidere, parteneriat, bună vecinătate, respect reciproc, cooperare bazate pe respectarea strictă a statutului constituțional de neutralitate permanentă în relațiile de politică externă cu alte state și organizații internaționale.
Principalul reper al politicii externe a statului moldovenesc este cooperarea politică și comercial-economică reciproc avantajoasă cu toți partenerii internaționali care, fără îndoială, va avea un impact pozitiv asupra dezvoltării economice interne și asupra creșterii bunăstării cetățenilor. Politica externă echilibrată a Republicii Moldova ca țară neutră și pașnică ar trebui să contribuie la eliminarea acelor tendințe negative care se înregistrează astăzi în regiunea noastră și în alte regiuni ale lumii.
Stimați prieteni,
În încheiere, permiteți-mi să-i felicit din toată inima pe locuitorii țării noastre, pe prietenii și partenerii noștri cu ocazia sărbătorii naționale. Ne doresc nouă tuturor mult succes în construirea unui stat cu adevărat independent și prosper ‒ Republica Moldova. Independența țării este o oportunitate de a realiza visul cetățenilor moldoveni ‒ statul nostru să-și regăsească locul binemeritat și decent pe harta Europei și a lumii.
Să ţinem minte că independenţa şi suveranitatea țării sînt determinate nu doar de declaraţii, constituţie şi recunoaşterea internaţională. Pentru realizarea lor este nevoie de permanenta noastră abnegaţie, credinţă şi devotament – anume acele calități pe care le-a posedat marele Ştefan, luptător ferm pentru demnitatea noastră umană şi pentru perfecţiunea spirituală.
Vă mulţumesc pentru atenţie!