STIMATE DOMNULE PREȘEDINTE,
Îmi face o deosebită plăcere să Vă adresez, în numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, cele mai sincere și cordiale felicitări cu prilejul Zilei Naționale a României, însoțite de urări de pace și prosperitate pentru poporul român.
Folosesc această ocazie pentru a-mi exprima aprecierea pentru caracterul constructiv al relaţiilor tradiţionale de prietenie și cooperare moldo-române, bazate pe principii de parteneriat şi susţinere reciprocă. Totodată, țin să Vă aduc sincere mulțumiri pentru suportul acordat de România Republicii Moldova.
Am ferma convingere că și pe viitor vom menţine un dialog politic activ, iar raporturile de prietenie şi colaborare existente între ţările noastre vor continua să se dezvolte şi să se consolideze pe multiple planuri, spre beneficiul ambelor state.
Dorindu-Vă frumoase realizări în activitatea Dumneavoastră de mare răspundere, Vă rog să acceptați, Excelență, asigurarea înaltei mele considerații.