CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republici Moldova, Igor Dodon, a transmis un mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Naționale, Onorabilului Pranab Kumar Mukherjee, Preşedintele Republicii India

EXCELENŢĂ,

Cu prilejul Zilei Naționale a Republicii India, am o deosebită plăcere să Vă adresez, în numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, cele mai cordiale felicitări, însoțite de alese urări de pace și prosperitate pentru întreg poporul indian.

Țin să reiterez, cu această ocazie, importanța pe care o acordă țara mea relațiilor de bună prietenie cu Republica India, împărtășind cu Republica Moldova valorile universale, precum democraţia și statul de drept.

Totodată, îmi exprim ferma convingere că, prin valorificarea deplină a potențialului comercial-economic existent între cele două țări și prin identificarea oportunităților de impulsionare a schimburilor comerciale, vom reuşi să contribuim la amplificarea dialogului bilateral.

Dorindu-Vă mult succes în activitate, Vă rog să acceptați, Excelență, asigurarea înaltei mele consideraţii.