EXCELENŢĂ,
Cu prilejul aniversării zilei Dumneavoastră de naștere, îmi face o deosebită plăcere să Vă adresez cele mai cordiale felicitări, împreună cu sincere urări de sănătate, viaţă lungă şi împlinire a tuturor gîndurilor şi aspiraţiilor.
În această zi aniversară doresc să Vă exprim sentimentele mele de respect şi recunoştinţă pentru contribuţia substanţială pe care aţi adus-o la dezvoltarea relaţiilor moldo-turkmene, pentru dialogul constructiv şi efectiv ce s-a statornicit între ţărilr noastre. Mizez foarte mult pe continuarea cooperării intense între Republica Moldova şi Turkmenistan în cele mai diverse domenii şi consider că aceasta cadrează plenar cu interesele de durată ale ţărilor noastre.
Dorindu-Vă noi realizări pentru binele poporului turkmen, iar familiei Dumneavoastră - pace şi prosperare, Vă rog să agreaţi, Excelenţă, expresia distinselor mele sentimente.