CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesaj de felicitare adresat Președintelui Republicii Letonia, Raimonds Vejonis

EXCELENŢĂ,

Cu ocazia celei de-a 100-a aniversări de la proclamarea Republicii Letonia, îmi face o deosebită plăcere să Vă adresez, în numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, cele mai cordiale felicitări, însoţite de urări de pace şi prosperitate pentru Dumneavoastră şi pentru poporul leton.

Cu acest frumos prilej istoric, ţin să evidenţiez relaţiile excelente de cooperare dintre ambele noastre state şi să reiterez interesul ferm al Republicii Moldova de a impulsiona constant colaborarea bilaterală în diverse domenii de interes comun. De-a lungul anilor, Republica Letonia a fost şi continuă să fie un partener de încredere al Republicii Moldova, dar şi un bun exemplu de modernizare şi dezvoltare a ţării.

Dorindu-Vă multă sănătate şi bunăstare, Vă rog să acceptaţi, Excelenţă, asigurarea înaltei mele consideraţii.