Am aflat cu profundă întristare vestea trecerii subite în lumea drepților a celei care a fost Maria POSTOICO, remarcabil jurist și legiuitor, personalitate de referință în viața politică a Republicii Moldova.
Maria Postoico s-a născut la 4 aprilie 1950, în satul Horodiște (raionul Dondușeni). A absolvit în anul 1978 Facultatea de Drept din cadrul Universității de Stat din Moldova.
Între anii 1970 și 1983 a activat la Ministerul Afacerilor Interne, apoi a îndeplinit funcția de șef Secție juridică la Întreprinderea republicană „Moldhoztorg". În anul 1983 a fost numită arbitru de stat, ulterior membru al Colegiului Arbitrajului de Stat (1989) și membru al Prezidiului Judecătoriei Economice a Republicii Moldova (1997).
La alegerile parlamentare din anul 1998, Maria Postoico a fost aleasă deputat pe lista Partidului Comuniștilor, revenind în Parlament în anii 2001 și 2005. În calitate de ales al poporului, a deținut funcția de vicepreședinte al Comisiei juridice, pentru numiri și imunități (1998-2000; 2001-2005), președinte al Comisiei pentru securitatea statului și asigurarea ordinii publice (2000-2001). În perioada 2001-2005 a fost membru al Comisiei de la Veneţia. În mai 2009 a fost aleasă lider al fracțiunii PCRM în Parlamentul Republicii Moldova.
Regretata Maria Postoico a deținut funcția de vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova din 2005.
Pentru muncă îndelungată şi ireproşabilă în domeniul jurisprudenţei, contribuţie substanţială la înfăptuirea justiţiei, la promovarea reformei judiciare şi de drept şi activitate legislativă prodigioasă, Maria Postoico a fost decorată cu Ordinul „Gloria Muncii".
Regretăm trecerea Mariei Postoico în eternitate, cu sentimentul unei pierderi irecuperabile pentru viaţa politică a țării.
Exprimăm sincere condoleanţe familiei, prietenilor, discipolilor, colegilor și tuturor celor care au preţuit-o.
Dumnezeu să o odihnească în pace și liniște!