CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesajul public al președintelui Nicolae Timofti în legătură cu situația social-politică din țară.

Stimați concetățeni,

Perioada pe care o traversăm nu este cea mai prielnică și favorabilă din istoria țării noastre.

Nemulțumirea față de prestația instituțiilor publice și a unor demnitari a generat proteste de masă.

În temeiul drepturilor democratice care funcționează în țara noastră, oamenii au posibilitatea să ceară să se facă dreptate, prin toate formele prevăzute de lege.

Evaluarea asupra stării politice, sociale și economice, de care dispunem în prezent, face necesară luarea unor decizii neîntârziate de remediere a gravelor erori admise la nivelul unor instituții financiar bancare și de drept, care au cauzat această stare de revoltă și de incertitudine.

Funcționarii și demnitarii care au administrat treburile statului cu rea-voință sau cu neglijență trebuie să-și prezinte demisia.

Ei trebuie cercetați și trași la răspundere.

Partidele politice, la rândul lor, inclusiv cele de la guvernare, urmează să tragă învățăminte din situația concretă în care ne aflăm și să procedeze la măsuri de însănătoșire a atmosferei din societate.

Depolitizarea instituțiilor statului ar fi o primă acțiune în acest sens.

Este important, de asemenea, ca Parlamentul să se întrunească în ședință plenară pentru a examina situația în care ne aflăm și a lua deciziile care se impun.

Susțin pe deplin Declarația constructivă făcută astăzi de Alianța pentru Integrare Europeană prin care își reconfirmă angajamentele luate în fața cetățenilor.

În același timp, cred că e de datoria mea, ca președinte, să plasez această situație internă dificilă într-un context mai larg.

Este evident că instabilitatea din regiune, ca și embargourile comerciale la care este supusă țara noastră, influențează în mod direct cursul evenimentelor.

Există și alte provocări la adresa securității noastre, care s-au întețit în ultimii doi ani.

Urmărim activizarea forțelor revanșarde, neo-sovietice, care doresc să profite de situația creată pentru a încerca să ne oprească din drumul nostru natural către Uniunea Europeană.

Vă îndemn, stimați concetățeni, să reflectați asupra acestui pericol, înainte să vă lăsați pradă chemărilor nechibzuite care se fac auzite în ultima vreme din partea unor așa-numiți lideri care, de fapt, lucrează împotriva acestei țări. De asemenea, este important ca manifestațiile să se desfășoare în deplină legalitate și în mod civilizat.

Am discutat cu conducătorii instituțiilor de forță, cărora le-am cerut să protejeze cetățenii care protestează și să asigure caracterul pașnic al acțiunilor de protest.

Am convingerea că vom ști să depășim ostilitățile din prezent, prin aplicarea legii, prin competență și răbdare, pentru ca, ulterior, să revenim la proiectele noastre zilnice care ne pot aduce bunăstare și liniște.

Vă mulțumesc.