Stimată doamnă Președintă von der Leyen, dragă Ursula,
Mă bucur să vă salut, din nou, la Chișinău!
În primul rând, aș dori să vă felicit, dragă Ursula, pentru preluarea noului mandat în calitate de președinte a Comisiei Europene. În al doilea rând, vreau să vă mulțumesc, din nou, pentru tot sprijinul pe care l-ați acordat Republicii Moldova în toți acești ani.
Vizita dumneavoastră are loc într-un moment crucial pentru țara noastră. Pentru noi, Uniunea Europeană nu este doar un partener economic important, ci o adevărată familie a păcii și securității, iar noi lucrăm neobosit pentru a face parte din această familie.
Îmi amintesc cu recunoștință prima dumneavoastră vizită la Chișinău, în noiembrie 2022, la scurt timp după ce am obținut statutul de țară candidată pentru aderare.
De atunci, am parcurs un drum semnificativ – am obținut sprijinul statelor membre pentru a începe negocierile, am îndeplinit toate recomandările Comisiei, iar în iunie anul acesta am lansat oficial negocierile de aderare prin prima conferință interguvernamentală.
Vreau să vă mulțumesc, în primul rând Dumneavoastră, dar și colegilor dumneavoastră de la Comisia Europeană, pentru sprijinul oferit în realizarea acestor pași esențiali pe drumul nostru european. Apropierea de UE înseamnă beneficii concrete pentru cetățenii Republicii Moldova.
Sprijinul UE, prin eliminarea temporară a taxelor vamale pentru 7 produse agricole din Moldova, ne-a permis să devenim, anul trecut, principalul exportator de prune în piața Uniunii Europene. De fapt, peste 65% din produsele moldovenești ajung astăzi în Europa, demonstrând clar unde este interesul economic al țării noastre.
Dragă Ursula,
Ați fost alături de noi în cele mai complicate perioade. Când Moldova se confrunta cu criza energetică, Uniunea Europeană și statele membre ne-au ajutat să asigurăm căldură și lumină în casele noastre.
Datorită sprijinului oferit de Uniunea Europeană, sute de mii de familii din Moldova au beneficiat de compensații pentru energia termică.
Pe fundalul incertitudinilor regionale, cauzate de războiul devastator purtat de Rusia împotriva Ucrainei, care afectează și securitatea noastră, Uniunea Europeană a fost și este alături de noi, ajutându-ne să devenim mai puternici, mai rezistenți, inclusiv prin intermediul Instrumentului European pentru Pace, Misiunii de Parteneriat și a Mecanismului de Protecție Civilă. Doar anul trecut, 30 de spitale din toată țara au primit 36 de generatoare, în valoare de 2,8 milioane de euro, prin intermediul acestui mecanism.
Vorbind despre spitale, trebuie să menționăm că în 2023, Uniunea Europeană a alocat peste 72 de milioane de euro pentru un proiect în desfășurare care are scopul de a îmbunătăți eficiența energetică și a moderniza zeci de spitale din Chișinău și alte regiuni ale țării pentru a crește calitatea serviciilor de sănătate.
De asemenea, cetățenii din 10 localități din 6 raioane ale țării: Edineț, Drochia, Fălești, Călărași, Ungheni și Leova beneficiază de servicii îmbunătățite de apă și canalizare. Iluminatul stradal a fost construit cu sprijinul Uniunii Europene în localități din Călărași, Edineț și Cahul.
Uniunea Europeană investește și în protejarea patrimoniului nostru cultural. Cetățile Soroca și Tighina au fost reabilitate cu sprijin european, iar prima fază a lucrărilor de conservare a clădirii Circului din Chișinău a fost finalizată cu succes.
Aceste proiecte nu doar păstrează moștenirea noastră, dar contribuie și la dezvoltarea turismului și economiei locale.
Și, un lucru important pentru familiile noastre, de la 1 ianuarie 2024, moldovenii, călătorind în toate țările Uniunii Europene vorbesc mai ușor și mai ieftin cu cei de acasă. Vreau să vă mulțumesc, doamnă Președintă, pentru rolul dumneavoastră personal ca să obținem acest lucru.
Sprijinul Uniunii Europene în acești ani deloc ușori a demonstrat – și continuă să demonstreze – că solidaritatea este fundamentul pe care s-a construit și funcționează Uniunea Europeană.
Cetățenii Republicii Moldova, indiferent de etnie, limba vorbită sau viziunea politică, își doresc o viață în siguranță, într-un stat pașnic și liber. Tocmai de aceea, vrem să fim parte a UE, pentru că Uniunea Europeană reprezintă, în primul rând, o familie a păcii și unității, unde țările membre sunt tratate cu respect.
Dragă Ursula,
Vă mulțumesc pentru acest nou ajutor consistent, simbolic denumit - Planul de Creștere Economică, care este nu doar un program de investiții, dar este și un simbol al încrederii al Uniunii Europene în potențialul nostru de transformare și de dezvoltare.
Acest Plan de Creștere ne va ajuta să construim o economie puternică, care să ofere locuri de muncă bine plătite acasă, care să ne permită să dezvoltăm localitățile și țara.
Sunt sigură că împreună cu dumneavoastră și noua Comisie pe care o conduceți, vom avea și mai multe realizări, avansând pe calea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Noi, aici, în Moldova, avem un proverb care spune că „omul sfințește locul”. Și Uniunea Europeană ne oferă tot sprijinul ca noi să reușim, dar este misiunea noastră, este misiunea acestor generații ca să facem transformările și ca să construim Uniunea Europeană aici acasă.