CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesajul de felicitare transmis de președintele Nicolae Timofti regelui Willem-Alexander al Ţărilor de Jos

MAIESTATE,

În numele poporului Republicii Moldova și al meu personal, am onoarea și deosebita plăcere de a Vă adresa cele mai sincere și cordiale felicitări cu prilejul Zilei Naționale a Regatului Țărilor de Jos, precum și urări de pace, prosperitate și progres pentru poporul olandez.

Țin să-mi exprim convingerea că relațiile dintre Republica Moldova și Regatul Țărilor de Jos se vor dezvolta în ascensiune în baza unor principii de încredere și cooperare reciproc avantajoasă. Prin suportul constant și asistența tehnică și financiară valoroasă acordate Republicii Moldova de Regatul Ţărilor de Jos atît pe dimensiunea bilaterală, cât și cea multilaterală, raporturile moldo-olandeze au cunoscut o evoluție substanțială, confirmînd existența unui potențial considerabil pentru extinderea și diversificarea colaborării dintre statele noastre.

Totodată, reconfirm determinarea fermă a țării mele de a urma cursul european și de a realiza agenda de reforme, mizând și în continuare pe susținerea consistentă a Regatului Țărilor de Jos în procesul de apropiere față de Uniunea Europeană.

Vă rog să acceptați, Maiestate, asigurările înaltei mele considerații.