EXCELENŢĂ,
În numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, îmi face o deosebită plăcere să Vă adresez sincere și cordiale felicitări cu prilejul celei de-a 65-a aniversări a proclamării Republicii India, însoțite de urări de pace şi prosperitate continuă pentru poporul indian.
Profit de această frumoasă ocazie pentru a menționa cu satisfacţie caracterul dinamic al relaţiilor de prietenie şi susţinere reciprocă dintre statele noastre, determinată de eforturile comune în consolidarea cooperării multidimensionale. Totodată, țin să Vă asigur de voința fermă a Republicii Moldova de a aprofunda și a extinde și pe viitor raporturile bilaterale cu Republica India, care vor garanta progresul şi dezvoltarea durabilă a ambelor naţiuni. Am convingerea că intensificarea contactelor la nivel politic va contribui semnificativ la impulsionarea dialogului moldo-indian pe un parcurs ascendent.
Dorindu-Vă noi succese în activitatea Dumneavoastră de mare răspundere, Vă rog să acceptaţi, Excelenţă, expresia distinsei mele consideraţii.