CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesajul de felicitare transmis de președintele Nicolae Timofti președintelui Republicii Cehe, Milos Zeman

EXCELENŢĂ,

Cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Cehe, îmi face o deosebită plăcere să Vă adresez cele mai cordiale felicitări, însoțite de urări de pace şi prosperitate continuă pentru poporul ceh.

Îmi amintesc cu multă plăcere de întrevederile pe care le-am avut în acest an la Praga și la Chișinău, desfășurate într-un climat deschis și amical.

Cu această frumoasă ocazie, îmi exprim înalta apreciere și profunda recunoștință pentru sprijinul Cehiei și al Dumneavoastră personal acordat țării mele în vederea apropierii ei de standardele comunitare. Totodată, am deplina convingere că progresele înregistrate pe marginea implementării Acordului de Asociere şi al celui de Liber Schimb dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană ne vor permite să asigurăm o creștere economică constantă, să consolidăm securitatea energetică şi să atragem noi investiții străine.

În acest sens, Republica Cehă este nu doar un exemplu demn de urmat, ci și un veritabil prieten al Moldovei pe a cărei susținere fermă putem conta în procesul de reformare şi asimilare a valorilor europene.

Dorindu-Vă sănătate şi succese în activitate, Vă rog să acceptați, Excelență, asigurarea distinsei mele considerații.