CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesajul de felicitare transmis de președintele Nicolae Timofti președintelui Poloniei, Bronislaw Komorowski

EXCELENȚĂ,

Cu prilejul Zilei Independenței Republicii Polone, îmi face o deosebită plăcere să Vă adresez, în numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, cele mai cordiale felicitări, împreună cu urări de pace şi prosperitate continuă pentru poporul polon. Profit de această frumoasă ocazie pentru a remarca cu satisfacție nivelul înalt de dezvoltare și aprofundare al relațiilor de prietenie și colaborare moldo-polone și pentru a-mi exprima convingerea că vom utiliza toate oportunitățile în vederea consolidării lor, spre binele ambelor noastre  țări și popoare.

Țin, totodată, să Vă aduc sincere mulţumiri pentru susținerea eforturilor Republicii Moldova în promovarea reformelor democratice și în avansarea ei pe calea integrării în Uniunea Europeană.

Dorindu-Vă noi succese în activitatea Dumneavoastră responsabilă, Vă rog să acceptați, Excelență, asigurarea distinsei mele consideraţii.