Excelență,
Cu prilejul Zilei Naţionale a Republicii Italiene, îmi face o deosebită plăcere să vă adresez, în numele poporului Republicii Moldova și al meu personal, cele mai sincere şi cordiale felicitări.
Folosesc această frumoasă ocazie pentru a menționa cu satisfacție caracterul dinamic și ascendent al parteneriatului dintre statele noastre, Republica Italiană – important partener strategic al Republicii Moldova – fiind un susţinător şi un promotor activ al intereselor țării mele în eforturile de modernizare și aliniere la standardele comunitare. În acest sens, atât sprijinul substanțial politic, cât și asistența acordate de Republica Italiană în implementarea diverselor proiecte în domenii prioritare, precum buna guvernare, dezvoltarea economică, reformarea sectorului justiției și al afacerilor interne, au permis Republicii Moldova să avanseze în parcursul său european.
Totodată, țin să reiterez dorința fermă a Republicii Moldova de a dezvolta și de a consolida și pe viitor relațiile bilaterale de prietenie și cooperare, exprimîndu-mi ferma convingere că diversificarea colaborării moldo-italiene va contribui la crearea unui spațiu cât mai cuprinzător de prosperitate, stabilitate și securitate, în beneficiul ambelor țări.
Vă rog să acceptați, Excelență, asigurarea înaltei mele considerații.