EXCELENŢĂ,
Cu prilejul Zilei Naţionale a Republicii Serbia, îmi face o deosebită plăcere să Vă transmit, în numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, sincere și cordiale felicitări, însoţite de urări de pace şi bunăstare continuă pentru poporul sârb.
Folosesc această frumoasă ocazie pentru a reafirma disponibilitatea țării mele de a dezvolta şi aprofunda în continuare relaţiile de prietenie şi cooperare moldo-sârbe pe multiple planuri. Totodată, îmi exprim convingerea că opţiunea europeană a statelor noastre va reprezenta o platformă pentru impulsionarea dialogului dintre Republica Moldova şi Republica Serbia, inclusiv prin preluarea experienţei în contextul alinierii la standardele Uniunii Europene.
Transmițându-Vă din nou cele mai calde urări și dorindu-Vă mult succes în activitatea Dumneavoastră de mare răspundere, Vă rog să acceptaţi, Excelenţă, asigurarea distinsei mele consideraţii.