CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesaj de felicitare transmis de Președintele Nicolae Timofti Președintelui ales al SUA, Donald J. Trump

STIMATE  DOMNULE  TRUMP,

Cu prilejul victoriei obţinute la alegerile prezidenţiale şi al votului de încredere acordat de către cetățenii americani, am o deosebită plăcere să Vă adresez, în numele meu şi al poporului Republicii Moldova, cele mai sincere şi  cordiale  felicitări.

Folosesc această ocazie pentru a remarca cu o satisfacție aparte că Statele Unite au fost dintotdeauna un aliat şi partener de încredere pentru Republica Moldova. Astfel, suntem profund recunoscători pentru sprijinul valoros şi asistenţa constantă, acordate de către Statele Unite, în vederea fortificării instituţiilor democratice din Republicii Moldova, implementării agendei interne de reforme, susţinerii integrităţii teritoriale şi avansării obiectivului primordial de integrare europeană a țării mele.

Am toată convingerea că activitatea Dumneavoastră în cea mai înaltă funcție în stat va contribui la prosperarea continuă a poporului Statelor Unite. De asemenea, îmi exprim speranța fermă că relaţiile bilaterale moldo-americane  de prietenie şi colaborare vor cunoaşte şi în perioada mandatului Dumneavoastră o ascensiune semnificativă, dat fiind faptul că există toate premisele pentru extinderea acestora în diverse domenii. Aş dori să reiterez totodată interesul statornic al Republicii Moldova pentru avansarea Dialogului Strategic dintre ambele ţări, dar şi pentru sporirea, la nivel bilateral, a schimburilor comercial-economice.

Dorindu-Vă mult succes şi putere de muncă în îndeplinirea înaltelor responsabilități ale funcției, Vă rog să acceptaţi, Stimate Domnule Trump, asigurarea distinsei mele consideraţii.