MAIESTATE,
Cu prilejul Zilei Naționale a Regatului Arabiei Saudite, îmi face o deosebită plăcere să Vă adresez, în numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, cele mai sincere și cordiale felicitări, însoțite de urări de pace și prosperitate pentru întreg poporul saudit.
Profit de această frumoasă ocazie pentru a-mi exprima ferma convingere că, prin eforturi comune, relațiile de prietenie și colaborare dintre Republica Moldova și Regatul Arabiei Saudite vor cunoaște o dinamizare și aprofundare atît pe dimensiunea comercial-economică, cît și pe cea a dialogului constructiv în cadrul organismelor internaționale.
Vă rog să acceptați, Maiestate, expresia întregii mele considerații.