CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesaj de felicitare cu prilejul Zilei lucrătorului din sfera protecției sociale a populației

M E S A J

cu prilejul Zilei lucrătorului

din sfera protecției sociale a populației

În fiecare an, în a treia duminică a lunii septembrie, deja de 16 ani celebrăm sărbătoarea profesională „Ziua lucrătorului din sfera protecției sociale a populației”.

Pornind de la convingerea că oamenii constituie cea mai mare valoare şi bogăție a unui stat, iar protecția socială a populației este o condiție prioritară pentru dezvoltarea umană și sporirea calității vieții cetățenilor săi, pot afirma cu certitudine că activitatea fiecărui lucrător social este o sarcină deosebit de responsabilă, necesară și actuală.

Cred cu tărie că anume lucrătorul din sfera protecției sociale este actorul de bază prin intermediul căruia fiecare cetățean trebuie să resimtă efectele politicilor și programelor sociale ale statului, a căror implementare urmează să asigure creșterea standardului de viață și protecția populației în fața provocărilor timpului și a altor situații de risc.

În context, menționez că, în scopul sporirii nivelului protecției sociale a cetățenilor Republicii Moldova și pentru a impulsiona dezvoltarea economică a țării, avînd în vedere și politica socială nepopulară promovată în ultimii ani, am lansat recent un set de inițiative legislative cu caracter social-economic, care vizează și dimensiunea protecției sociale.

Stimați lucrători din sfera protecției sociale a populației,

Pornind de la rolul Dumneavoastră de a facilita accesul cetățenilor și, în special, al grupurilor dezavantajate la resurse, drepturi și servicii, cunosc că munca pe care o faceți zi de zi cere răbdare și cumsecădenie, omenie, abnegație, dragoste şi devotament.

Sărbătoarea de astăzi constituie un bun prilej să Vă bucurați de aprecierea şi recunoștința întregii societăți pentru eforturile pe care le depuneți zilnic, adesea în condiții dificile, pentru a oferi oamenilor șansa la o viață mai bună.

Vă adresez sincere felicitări, dorindu-Vă multă sănătate, prosperitate, răbdare, putere de muncă şi mult spor în realizarea lucrurilor bune.