EXCELENȚĂ,
Cu ocazia celebrării celei de-a 102-a aniversări a proclamării
Independenței Republicii Letonia, am deosebita plăcere de a Vă adresa,
în numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, cordiale felicitări,
însoţite de urări de sănătate și bunăstare personală, precum și de pace
și prosperitate cetățenilor letoni.
Folosesc acest frumos prilej pentru a remarca relațiile tradiționale
de prietenie și colaborare dintre Republica Moldova și Republica Letonia
care evoluează dinamic. Suntem profund recunoscători Republicii Letonia
pentru susținerea activă și consecventă a parcursului european al Republicii
Moldova, precum și pentru asistența oferită în procesul de realizare
a reformelor în domenii prioritare pentru țara noastră.
În lumina gândurilor bune, îmi exprim convingerea că legăturile
de cooperare reciproc avantajoasă vor continua să se extindă
și să se aprofundeze pe diverse paliere, potrivit obiectivelor comune
de consolidare a dialogului politic și a cooperării sectoriale dintre ambele state.
Reiterând urările de pace și progres pentru Republica Letonia,
Vă rog să acceptați, Excelență, expresia înaltei mele considerații.