EXCELENȚĂ,
În numele poporului Republicii Moldova și al meu personal, am onoarea să Vă adresez sincere și cordiale felicitări cu ocazia alegerii Dumneavoastră în înalta funcție de Președinte al Statelor Unite ale Americii.
Folosesc acest prilej pentru a reafirma interesul țării mele în aprofundarea relațiilor tradiționale de prietenie și cooperare bilaterală, bazate pe potențialul sporit al Dialogului Strategic dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii.
Ne amintim cu plăcere de vizita istorică pe care ați efectuat-o la Chișinău în calitate de Vicepreședinte al Statelor Unite în cadrul căreia ați exprimat sprijinul ferm al SUA în aspirațiile noastre de implementare a reformelor democratice și de consolidare a statului de drept. Acest fapt ne-a conferit certitudinea că Republica Moldova are în persoana Dumneavoastră un prieten apropiat.
Reiterând felicitările cu prilejul victoriei repurtate în alegeri și dorindu-Vă succes în realizarea obiectivelor majore pentru creșterea prosperității țării, Vă rog să acceptați, Excelență, expresia distinsei mele considerații.