STIMATE DOMNULE PREȘEDINTE,
În numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, am deosebita plăcere de a Vă adresa sincere felicitări cu ocazia alegerii Dumneavoastră în funcția de Președinte al Republicii Croația, dorindu-Vă succes și perseverență în exercitarea misiunii de înaltă responsabilitate, spre binele poporului croat.
Folosesc acest prilej pentru a exprima disponibilitatea țării mele întru consolidarea raporturilor bilaterale de cooperare.
Nutresc convingerea că dialogul moldo-croat va avansa, în mod constructiv, în cele mai diverse domenii de interes reciproc.
Reafirmînd interesul Republicii Moldova de a continua colaborarea cu Republica Croația, în beneficiul ambelor popoare, Vă rog să acceptați, Stimate Domnule Preşedinte, asigurarea înaltei mele consideraţii.