CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesaj de felicitare adresat Domnului Ram Nath Kovind, Președintele Republicii India

EXCELENŢĂ,

Cu ocazia Zilei Independenței Republicii India, în numele poporului 
Republicii Moldova și al meu personal, am plăcerea de a Vă adresa sincere felicitări, însoțite de urări de bunăstare și pace pentru poporul indian.

Folosind acest prilej, doresc să exprim speranța în extinderea continuă a 
relațiilor de bună prietenie dintre țările noastre prin impulsionarea legăturilor politice, economice și culturale atât la nivel interparlamentar, cât și la cel interguvernamental, astfel încât cooperarea moldo-indiană să cuprindă imensul potențialul existent.

Totodată, manifest convingerea că prin eforturi comune vom contribui la 
edificarea unui climat de încredere, de pace și securitate pentru popoarele noastre ‒ condiții esențiale pentru o societate democratică și prosperă.

Reiterând felicitările și dorindu-Vă putere și hotărâre în exercitarea 
funcției Dumneavoastră de mare răspundere, Vă rog să acceptați, Excelență, asigurarea înaltei mele considerații.