EXCELENȚĂ,
Celebrarea Zilei Naţionale a Republicii Arabe Egipt este o ocazie deosebită pentru a Vă adresa, în numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, cordiale felicitări și urări de pace şi prosperitate pentru toți egiptenii.
Sărbătoarea națională prilejuiește oportunitatea de a-mi manifesta satisfacția pentru evoluția relațiilor de prietenie şi cooperare dintre statele noastre, dar şi pentru promovarea obiectivelor de interes reciproc întru extinderea, în diverse sectoare, a bunelor legături bilaterale.
Sînt ferm convins că prin avansarea contactelor politice parteneriatul dintre Republica Moldova şi Republica Arabă Egipt se va fortifica, reflectînd în totalitate sarcinile ambiţioase de dezvoltare ale ambelor ţări la etapa actuală.
Reiterînd urările cele mai sincere cu prilejul sărbătorii, Vă rog să acceptați, Excelență, asigurarea distinsei mele considerații.