CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesaj de condoleanțe adresat Onorabilului Donald J. Trump, Preşedintele Statelor Unite Ale Americii

EXCELENȚĂ,

Tragedia care a lovit Statele Unite ale Americii în urmă cu 16 ani este o pagină tristă și plină de durere pentru întreaga istorie contemporană. Pe 11 septembrie 2001, am fost cu toții martorii unui adevăr – terorismul trebuie combătut în fiecare zi.

Cu toate acestea, omenirea nu trebuie să cadă pradă urii, care răpește vieți și mutilează destine. În toți acești ani, Republica Moldova și-a arătat solidaritatea cu poporul Statelor Unite ale Americii, avînd convingerea că libertatea este cea mai importantă valoare a omului și că rănile unei națiuni pot fi alinate doar prin ajutor reciproc și prin acțiune concretă împotriva celor care atentează la valorile sale.

În acest context, în numele poporului Republicii Moldova și al meu personal, vreau să transmit un mesaj de încredere și suport față de poporul american.

Dorindu-Vă multă sănătate și noi succese în activitatea Dumneavoastră de mare răspundere, Vă rog să acceptați, Excelență, asigurarea înaltei mele considerații.