DOMNILOR ANGAJAȚI ȘI VETERANI
AI INSPECTORATULUI GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ,
Cu prilejul sărbătorii profesionale a colaboratorilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență – Ziua Salvatorului, vreau să adresez corpului de comandă și efectivului de trupă ale instituției cele mai sincere felicitări. Îmi exprim întreaga recunoștință și tot respectul celor care fac față provocărilor timpului, dedicîndu-și viața vocației de a face bine.
Știu că toate intervențiile la care luați parte sînt diverse și cu risc major, fie că sînt mai mediatizate, fie că nu. Vă asigur că înțeleg specificul și dimensiunea sacrificiilor și eforturilor pe care le depuneți zi de zi. Sînteți, deseori, ultima speranță de salvare pentru cei aflați în pericol. În același timp, Inspectoratul reprezintă o verigă esențială în menținerea siguranței publice și în buna gestionare a situațiilor de urgență.
Spiritul civic și simțul datoriei îi definesc pe cei care au îmbrățișat profesia de salvator. Această nobilă meserie presupune abnegație și dragoste față de interesele naționale. Anume salvatorii, rolul cărora este sacrificiul, angajamentul și dedicarea, constituie grupul profesional care se bucură de cel mai mare grad de încredere din partea populației.
Tot astăzi îi cinstim și îi comemorăm cu pioșenie pe cei care și-au pierdut viața, aflîndu-se la datorie în slujba cetățenilor. Nu este mai mare onoare decît aceea de a păstra vie memoria eroilor și nu este mai mare privilegiu decît acela de a purta mai departe crezul lor.
În context, consider că, pentru a reduce riscurile situațiilor excepționale, a calamităților, a avariilor și a catastrofelor, este necesar ca organele de conducere a statului să depună eforturi conjugate întru asigurarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență cu resurse tehnico-materiale și mijloace speciale, dar și întru implementarea unor tehnici și metode moderne de intervenție.
Doresc tuturor angajaților și veteranilor, precum și familiilor Dumneavoastră, sănătate și fericire. Să aveți parte de multă putere pentru a răspunde cu promptitudine și maximă eficiență în orice situație, spre binele poporului și prosperarea Republicii Moldova!