CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesaj cu ocazia Festivalului Internațional de Muzică MĂRȚIȘOR – 2018

DRAGI  PRIETENI,

Vă felicit călduros cu ocazia sosirii primăverii, anotimpul renașterii și al reînvierii, al bucuriei și al fericirii, al minunatelor sărbători laice și religioase.

Pe meleagurile noastre, dar și oriunde ne sunt conaționalii, indiferent de timpul  de afară, primăvara vine în calendare și în suflete odată cu mărțișorul – simbol al dragostei, al coeziunii și al frumuseții. Această bijuterie tradițională, recunoscută la nivel mondial și introdusă în patrimoniul UNESCO, reprezintă unitatea contrariilor, geneza binelui și a frumosului.

Un mărțișor al prieteniei și al valorilor îl reprezintă Festivalul Internațional de Muzică MĂRȚIȘOR, care, aflat la cea de-a 52-a ediție, este  cartea de vizită a Republicii Moldova. Sălile de spectacole din țara noastră găzduiesc selecte voci și oameni de cultură din lumea întreagă.

Salut oaspeții veniți din Ucraina și Malta, Argentina și România, Italia și Federația Rusă, Portugalia și China, Germania, Israel, Georgia, Letonia, SUA și Cehia, urîndu-le ședere frumoasă și impresii memorabile de pe urma locurilor văzute, a evenimentelor întîmplate și a oamenilor care și-au deschis brațele și sufletele, creînd atmosfera în care vrei să rămîi sau să revii.

 Urez tuturor oamenilor Moldovei și dragilor noștri oaspeți o primăvară luminată de soare și zîmbete, de muzica și voia bună a prestigiosului Festival al prieteniei, îndemnîndu-Vă să perpetuăm aceste emoții pe durata întregului an.