Stimați concetățeni,
Îmi face o deosebită plăcere să Vă adresez calde și sincere felicitări cu prilejul Zilei Internaționale a Familiei, însoțite de alese urări de sănătate, prosperare și speranțe împlinite.
Marcată anual la 15 mai, această sărbătoare, instituită de Organizația Națiunilor Unite, este menită să sensibilizeze cetățenii și instituțiile statului cu privire la problemele familiei în societatea contemporană.
Cu certitudine, pentru fiecare dintre noi, familia este ceea ce avem mai drag și mai scump, tot ce înseamnă dor și alinare, înțelegere și acceptare, afecțiune și compasiune. Căminul familial, inerent naturii umane, reprezintă începutul tuturor începuturilor, valoarea supremă și comoara cea mai de preț a omului, întrucât aici se cultivă Binele, Adevărul și Frumosul.
Potrivit învățăturii creștine, familia este așezământul dumnezeiesc în care bărbatul, femeia și copilul merg pe calea vieții călăuziți de dragoste și armonie. În semn de recunoștință și prețuire față de munca și dăruirea părinților, bunicilor și străbunicilor noștri, avem datoria de a păstra și de a transmite viitoarelor generații modelul familiei tradiționale, în care sunt venerate cu sfințenie reperele morale și spirituale.
Constat cu admirație că Republica Moldova se mândrește cu familii exemplare, cinstite și muncitoare, care cresc și educă oameni integri, cetățeni responsabili, personalități care duc faima țării în întreaga lume. Pentru mine, în calitate de președinte, este important ca fiece familie să trăiască în pace și bunăstare, să privească încrezător spre viitor, întrucât o familie trainică și unită constituie garanția dezvoltării stabile a societății. Voi continua să promovez și să susțin programele sociale care au ca obiectiv major protejarea și susținerea instituției familiei.
Fiți fericiți în sânul familiei Dumneavoastră!