CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Discursul președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, cu ocazia Zilei Independenței

„Dragi compatrioţi,

Excelenţele Voastre,

Onorată asistenţă,

Ziua de 27 august este ziua care ne ţine împreună. Indiferent unde ne găsim astăzi - în această sală, acasă sau peste hotarele ţării – pe toţi ne uneşte destinul pe care ni l-am ales în urmă cu 22 de ani.

Se cuvine, mai întâi de toate, să aducem un omagiu celor care au luptat pentru ca libertatea noastră să se împlinească. În anii care au urmat după 1991 lucrurile nu au decurs întocmai cum au visat autorii practici şi morali ai actului Independenţei. Dar asta nu le ştirbeşte cu nimic meritul de a fi înfăptuit, prin voinţă şi curaj, acel act istoric.

Văd o asemănare între acea perioadă şi vremurile de acum. Dezideratele stipulate în Declaraţia de Independenţă sunt astăzi mai actuale ca oricând.

Mă refer, în primul rând, la deschiderea noastră către profunde relaţii politice, economice şi culturale cu ţările europene şi cu spaţiul occidental în general.

Peste mai puţin de 3 luni, în capitala Lituaniei, Vilnius, vom trece la o nouă etapă în relaţia noastră cu Uniunea Europeană, prin asumarea de către cele două părţi a Acordului de Asociere.

Acesta este parcursul pe care trebuie să-l urmeze Republica Moldova. Aceasta este voinţa poporului nostru, consemnată în Declaraţia de Independenţă. Şi toate eforturile noastre trebuie să se concentreze în această direcţie.

Nimic nu ar trebui să ne abată de la calea europeană: nici provocările puse la cale de forțe ostile ţării noastre, nici lipsa de viziune sau greşelile unor politicieni, nici greutăţile materiale prin care trecem.

Avem un scop - integrarea europeană – şi către acest scop trebuie să mergem, neclintiţi. Spre binele Republicii Moldova, nu în dauna cuiva.

Statele europene și Statele Unite ale Americii ne susțin în acest proiect al nostru, pentru care contează foarte mult și relația de prietenie pe care o avem cu țările vecine – România și Ucraina. Vom dezvolta în continuare relațiile apropiate pe care le avem cu Federația Rusă.

Dragi compatrioți,

Avem obligaţia să contribuim cu toţii la realizarea proiectului european. Fiecare dintre noi, la locurile de muncă pe care le avem, să depunem eforturi cu încrederea că putem reuşi.

Instituţiile statului să se mobilizeze pentru a înfăptui transformările democratice pe care le aşteaptă populaţia şi care ne vor aduce bunăstarea dorită. Organele de drept să conştientizeze responsabilitatea care le revine în combaterea celei mai mari probleme a țării – corupţia.

Clasa politică să fie la înălţimea aşteptărilor pe care le au cetăţenii, şi să promoveze, în cadrul instituţiilor statului, valorile europene pe care ni le-am asumat la nivel de ţară. Această sarcină e realizabilă prin unitate și exemplu personal.

Îndemn, de asemenea, presa și întreaga societate civilă să adopte o poziție energică și constructivă în acest sens. Este timpul să acţionăm practic şi în mod organizat. Popoarele mari şi prospere şi-au început ascensiunea de la o bună organizare internă.

Impulsul pentru continuarea modernizării ţării trebuie căutat şi poate fi găsit în realizările pe care le-am obţinut în ultimiii ani.

Deşi am avut perioade de instabilitate politică, am mers înainte pe calea transformărilor democratice. Ne-am mobilizat pentru a face din Republica Moldova o țară deschisă.

Chestiunile şi acțiunile cu impact direct asupra societății sunt discutate în mod public, iar cetăţenii sunt și trebuie să fie liberi în gândurile şi acţiunile lor.

Această libertate interioară ne va ajuta să ne obţinem drepturile care ni se cuvin şi eu vă încurajez să vă cereţi, prin toate formele legale, dreptul la echitate socială şi la o viaţă mai bună.

Nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege în această ţară. Voi promova cu insistență acest punct de vedere, căci el este determinant pentru propăşirea noastră spirituală şi materială.

Avem nevoie de o asemenea mentalitate pentru a crea în țară un climat sănătos, în care să dorească să revină cetățenii noștri plecați la muncă peste hotare. Îi salut pe această cale și le mulțumesc pentru grija lor pentru familiile rămase acasă.

În plan concret şi practic, subliniez că graţie eforturilor noastre, ale tuturor, şi a sprijinului internaţional, am realizat schimbări calitative în diverse domenii.

Numeroase instituţii sunt reformate. Multe dintre serviciile acordate populaţiei se îmbunătăţesc simţitor. Importante proiecte de infrastructură – drumuri, rețele tehnice, clădiri, și alte construcții - sunt implementate, cu ajutorul statelor prietene cu care colaborăm.

Un exemplu edificator de colaborare, cu Uniunea Europeană şi România, este construcţia gazoductului Ungheni-Iaşi, care va fi lansată mâine, de Ziua Independenţei, şi care va permite racordarea sistemului nostru energetic la cel european.

Este doar un început, dar este unul promiţător. Vreau să vă rog pe toţi Dumneavoastră, concetăţenii mei, să credeţi în forţele proprii şi să fiţi optimişti cu privire la viitorul pe care-l avem în faţă.

Şi când spun concetăţenii mei, mă refer şi la locuitorii din stânga Nistrului, care vor beneficia, la fel ca şi orice cetăţean al Republicii Moldova, de actualele şi viitoarele avantaje ale integrării europene, inclusiv de dreptul de a călători fără vize în spaţiul comunitar.

Aşa să ne ajute Dumnezeu.

La mulţi ani, Republica Moldova!

Vă mulţumesc”.