CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

DISCURSUL Președintelui Republicii Moldova, Domnul Igor DODON, la Forumul Internațional „VII GLOBAL BAKU FORUM”

Stimați colegi,

Doamnelor și Domnilor,

 

Îmi amintesc cu deosebită plăcere de cel de-al 6-lea Forum Global, care și-a ținut lucrările în 2018, aici, în minunatul oraș Baku.

Problemele consolidării păcii și securității, care au fost pe larg discutate la Forum, m-au motivat pentru tot anul 2018.

Am certitudinea că și în acest an vom avea discuții serioase privind liderismul global, creșterea economică durabilă și dezvoltarea tehnologiilor moderne.

Permiteți-mi să le mulțumesc organizatorilor și personal Domnului Ilham Aliyev, Președintele Republicii Azerbaidjan, pentru invitația la Forumul VII și pentru oportunitatea de a lua cuvîntul în cadrul acestuia.

Țin să subliniez în special pertinența și importanța inițierii unor astfel de discuții. Dezvoltarea unui dialog multilateral în marjele conferințelor internaționale, în cadrul cărora schimbul de reflecții și de idei poate fi destul de sincer, este un instrument important pentru depășirea disensiunilor existente între actorii relațiilor internaționale.

Trebuie să recunoaștem că, în ultimul an, metodele și modalitățile de soluționare a problemelor de securitate, atît la nivel mondial, cît și la nivel regional, practic nu au suferit schimbări.

În ciuda faptului că în unele puncte fierbinți ale lumii se înregistrează o reducere a numărului de confruntări armate, în general, nu s-au produs schimbări calitative majore în vederea construirii unei politici predictibile de întărire a ordinii internaționale între actorii globali.

Din păcate, nu vedem progrese majore și nici eforturi de menținere a stabilității, de sporire a securității şi de eliminarea a contradicțiilor dintre actorii globali. Dimpotrivă, observăm adesea cum contradicții se intensifică, generînd noi provocări și riscuri.

Una dintre aceste noi provocări pentru securitatea globală au constituit-o măsurile de anulare a Tratatului privind eliminarea rachetelor cu rază medie și scurtă de acţiune (INF Treaty), care afectează în mod direct interesele Republicii Moldova în domeniul asigurării securității naționale.    

Noi, reprezentanții țărilor mici, urmărim cu mare îngrijorare evoluția tensiunilor în relațiile dintre actorii globali. În aceste condiții, este practic imposibil ca statele noastre, prin eforturile lor, să reuşească să schimbe situația, să treacă de la confruntare la dialog.

Totodată, dacă țările mici vor da dovadă de solidaritate și parteneriat mai consistente, acestea vor putea să se asigure că interesele noastre vor fi luate în considerare la construirea unui sistem durabil de securitate internațională în diferite regiuni ale lumii.

Trebuie să declarăm în mod deschis și ferm inacceptabilitatea escaladării în continuare a contradicțiilor în lume. Nu vrem să fim victime ale unor „tranzacții” necinstite.

Trebuie să ne exprimăm ferm ataşamentul față de angajamentele stabilite în Statutul Națiunilor Unite și să respectăm cu strictețe principiile fundamentale ale Actului Final de la Helsinki.

Considerăm periculoasă o astfel de evoluție a evenimentelor în care normele și regulile relațiilor internaționale care s-au format de-a lungul anilor sînt distruse.

În acest context, doresc să vă aduc la cunoștință despre eforturile noastre pe care le întreprindem în vederea depășirii contradicțiilor existente între Est și Vest cu impact asupra Republicii Moldova. Aceste eforturi vizează construirea unei politici externe echilibrate multivectoriale și promovarea unui dialog politic, consolidarea și dezvoltarea perspectivelor economice în relațiile cu țările Uniunii Europene și cu țările CSI.

Astăzi, Moldova promovează cu adevărat relații comerciale reciproc avantajoase pe baza Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană și se bucură, de asemenea, de avantajele Zonei de liber schimb din CSI. În acest context, subliniez că statutul de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice, obţinut de Moldova în 2018,  deschide noi perspective.

În domeniul asigurării securității naționale și apărării, intenționăm să dezvoltăm și să consolidăm statutul constituțional al neutralității permanente a Republicii Moldova, prin care ne străduim să atingem următoarele obiective:

1. Garantarea suveranității, integrității teritoriale și a securității frontierelor Republicii Moldova recunoscute pe plan internațional.

2. Asigurarea unei dezvoltări sociale și economice durabile prin colaborarea eficientă cu Estul și cu Vestul.

3. Obținerea recunoașterii internaționale a statutului de neutralitate al Moldovei.

4. Identificarea unei soluții echitabile și pe termen lung a problemei transnistrene.

Toate obiectele menționate au fost înglobate în conceptul intitulat convenţional „Pachetul Atotcuprinzător pentru Moldova”.

Pentru a obține sprijin internațional în implementarea acestora, am avut consultări informale cu reprezentanți ai conducerii Rusiei, SUA, Germaniei, Franței, OSCE și UE. Conceptul „Pachetului Atotcuprinzător pentru Moldova” a fost prezentat, acum o lună,  la Conferința de securitate de la München.

Îi invităm deschis pe partenerii noștri internaționali, atît din Est, cît și din Occident, să iniţieze un dialog constructiv cu privire la dezvoltarea viitoare a Republicii Moldova.

Vom continua să folosim diverse oportunități, formale și informale, pentru a promova ideile „Pachetului Atotcuprinzător pentru Moldova”. Sîntem convinși că eforturile noastre vor contribui la menținerea păcii și a stabilității în această regiune a Europei.

În context, doresc să susțin inițiativa, lansată mai devreme pe diverse platforme internaționale, privind convocarea, în anul 2021, a Summitului șefilor de state membre ale OSCE. Este timpul să analizăm perioada de 10 ani ce s-a scurs după summitul precedent și să punem bazele strategice ale viitorului sistem de securitate paneuropeană în spațiul OSCE.

Pe final, vreau să le mulțumesc încă o dată organizatorilor pentru primirea călduroasă și atmosfera prietenoasă din cadrul Forumului.

 

Vă mulţumesc pentru atenţie.