DOAMNELOR ȘI DOMNILOR,
ONORATĂ ASISTENȚĂ,
Îmi face o deosebită bucurie să-i salut pe oaspeții noștri din Federația Rusă și pe conaționalii mei care s-au întrunit în cadrul acestui forum, fiind interesați de aprofundarea cooperării economice dintre Republica Moldova și Federația Rusă. Un astfel de eveniment nu a avut loc în Moldova de mai mulți ani, tocmai de aceea, este evident interesul destul de mare față de prezentul forum.
Federația Rusă a fost, este și va fi un partener strategic al Republicii Moldova. La nivel politic, facem tot posibilul pentru a consolida parteneriatul respectiv.
Problemele dezvoltării relațiilor bilaterale interstatale au fost discutate în repetate rînduri în timpul întîlnirilor mele cu Președintele Federației Ruse, Domnul Vladimir Putin. Acestea vor rămîne pe agenda dialogului nostru, pe care îl vom continua în curînd – în cadrul vizitei mele oficiale în Federația Rusă.
Cea mai importantă componentă a parteneriatului strategic este cooperarea economică. Motto-ul forumului, „Noi orizonturi de cooperare”, reflectă cu fidelitate ceea ce trebuie să ne asumăm și să punem în practică împreună.
Astăzi s-au desfășurat ședințele celor șapte secțiuni de lucru. Ați organizat o serie de discuții, ați făcut schimb de opinii și experiență. Am certitudinea că le-a reușit colegilor moldoveni să-i convingă pe partenerii ruși de faptul că merită să investească în Moldova, de faptul că aici există oportunități bune pentru implementarea unor proiecte avantajoase în diverse sectoare ale economiei.
Într-adevăr, Republica Moldova are un șir de condiții favorabile și avantaje economice. Dar este adevărat și faptul că noi nu le folosim pe deplin.
Unul dintre aceste avantaje este situația macroeconomică relativ stabilă și creșterea indicatorilor de bază ai dezvoltării.
De exemplu, inflația anuală, în august curent, a fost de doar 3,2%. Rata de bază pentru operațiunile Băncii Naționale este de 6,5%, iar rata medie ponderată a dobînzii la creditele bancare este de doar 6,7%. Produsul intern brut a crescut în ultimii cîțiva ani cu 3,4%.
Creșterea economiei continuă și în anul în curs. Aceasta este o tendință relativ pozitivă.
Dar care este rezultatul final? Este oare din punct de vedere economic Republica Moldova o țară de succes și atractivă pentru trai? Spre marele meu regret – nu. Încă nu am ajuns nici la nivelul de dezvoltare pe care l-a avut Moldova înainte de prăbușirea Uniunii Sovietice. PIB-ul nostru în 2017 a constituit doar 74 la sută din PIB-ul anului 1989. Produsul intern brut pe cap de locuitor este puțin peste 2 mii de dolari SUA, acesta fiind mult mai mic decît media în țările Uniunii Europene și în țările Uniunii Economice Eurasiatice.
Nivelul și calitatea vieții unei părți semnificative a populației este atît de scăzută încît oamenii literalmente fug de o astfel de „viață” și părăsesc țara în număr mare.
Conform recensămîntului din 2004, în Republica Moldova locuiau 3 milioane 383 mii de persoane, iar potrivit recensămîntului din 2014 – doar 2 milioane 998 mii de persoane. Timp de zece ani, numărul populației s-a redus cu aproape 400 mii de oameni sau cu 11%. Dar asta nu e tot. Din populația care a rămas, aproximativ 700 000 au plecat să lucreze în alte țări, trăind acolo ani de zile.
Toate acestea ne demonstrează că stabilitatea macroeconomică este un fapt pozitiv, dar aceasta nu este decît o condiție pentru dezvoltare. Dar o dezvoltare a economiei, care ar oferi oamenilor locuri de muncă decente, salarii, pensii, educație de calitate și asistență medicală, perspective atractive pentru generația tînără, o astfel de dezvoltare nu am realizat.
Moldova are nevoie nu doar de stabilitate și nu doar de creștere economică, ci de un progres economic important. Anume un asemenea salt trebuie și sîntem obligați să realizăm în viitorul foarte apropiat. Este necesară modernizarea radicală a economiei – trebuie să creștem sectorul industrial și infrastructura la un nou nivel de dezvoltare, să implementăm noi procese tehnologice peste tot.
Aceasta necesită investiții foarte mari. Conform estimărilor noastre, în următorii 2-3 ani, în economia Moldovei va trebui să se investească cel puțin 1 miliard de dolari anual. Doar atunci vom reuși să înregistrăm progres spre un viitor economic și social de succes. În ultimii ani, fluxul anual de investiții străine directe este mai mic de 170 milioane de dolari. Vreau să menționez că acum 10 ani – în 2008 – volumul investițiilor străine directe în economia Moldovei a fost de peste 800 milioane dolari SUA.
Un alt avantaj al nostru este deschiderea economică. Volumul anual al comerțului exterior al Republicii Moldova este, practic, egal cu PIB-ul.
Am semnat Acorduri de comerț liber cu țările CSI, ale Uniunii Europene, cu țările din Zona Central-Europeană de Liber Schimb și cu Republica Turcia.
Consider că deschiderea în comerț, depășirea barierelor și obstacolelor, și nu războaiele comerciale și sancțiunile ar trebui să fie baza relațiilor economice internaționale. Trebuie să respectăm nu numai interesele noastre economice, ci și interesele partenerilor noștri. Din păcate, Moldova nu a respectat această normă simplă și justă atunci cînd a semnat în 2014 Acordul de asociere cu țările Uniunii Europene. La negocierile cu Uniunea Europeană nu au fost luate în considerare interesele economice ale întreprinderilor din sectorul real al economiei moldovenești legate de comerțul cu principalul partener comercial tradițional – Federația Rusă. Atunci, Rusia se situa pe primul loc în comerțul exterior al Moldovei, la capitolul exporturi și importuri. Conducerea Rusiei a propus organizarea unor consultări cu colegii moldoveni, inclusiv în legătură cu riscurile de reexport.
Nu au avut loc consultări. Este de menționat că Acordul de comerț liber al țărilor CSI prevede desfășurarea unor astfel de consultări. Drept urmare, Federația Rusă a introdus taxe vamale la un șir de mărfuri moldovenești și a înăsprit sistemul de eliberare a autorizațiilor de furnizare a produselor noastre agroalimentare pe piața rusă.
Cine a avut de suferit în cele din urmă? Producătorii și exportatorii noștri. În perioada 2013 – 2016, exporturile moldovenești către Federația Rusă s-au redus cu 400 de milioane de dolari. În același timp, exporturile către țările UE au crescut cu doar 200 de milioane de dolari. Volumul total al comerțului cu Rusia pentru această perioadă a scăzut de aproape două ori.
Anul trecut am reușit să oprim declinul comerțului bilateral. Cifra de afaceri a crescut cu 7,5%, exporturile – cu 9%, iar importurile – cu 7%. Cu toate acestea, nu a fost posibilă realizarea volumelor anterioare. Trebuie nu doar să restabilim maximul istoric în comerțul reciproc, care constituia 1,5 miliarde dolari SUA, dar și, în mod obligator, să depășim această cifră.
Pe lîngă problemele ce țin de cantitate, în comerțul reciproc mai există și problem relative la calitate. Este vorba despre structura comerțului, care trebuie schimbată calitativ.
Pentru aceasta este necesară intensificarea cooperării în domeniul investițiilor. În Moldova sînt înregistrate circa 1000 de întreprinderi cu capital rusesc.
Dar volumul investițiilor în capitalul acestor întreprinderi este cu totul insuficient. Acesta reprezintă doar 8 la sută din investiția totală în capitalul societăților cu participare străină. Potrivit Băncii Eurasiatice de Dezvoltare, suma totală a investițiilor rusești directe acumulate în Moldova este de 700 de milioane de dolari, ceea ce reprezintă doar 1% din investițiile rusești directe efectuate în țările CSI.
DRAGI PRIETENI,
Aceste cifre arată că Moldova astăzi nu este printre primele țări atractive pentru investitorii ruși. Întrebarea evidentă pentru noi toți este: cum s-a întîmplat că Moldova a devenit dintr-odată o țară puțin cunoscută și neatrăgătoare pentru businessul din Rusia, pentru investitorii și turiștii din această țară? Starea de lucruri actuală trebuie și poate fi schimbată prin eforturile noastre comune.
Ne străduim să realizăm un echilibru politic și economic în relațiile Moldovei cu țările din Vest și cu cele din Est. Pentru Moldova, acest echilibru este vital. Relațiile noastre cu țările Uniunii Europene sînt construite și se dezvoltă pe baza unui amplu Acord de asociere.
În același timp, după semnarea acestui Acord, am început să pierdem încrederea partenerilor noștri tradiționali estici. Ca rezultat, a scăzut ritmul și intensitatea cooperării noastre politice și economice. Facem eforturi pentru a corecta această situație. Anul trecut a fost semnat Memorandumul de Colaborare între Republica Moldova și Comisia Economică Eurasiatică. În anul curent, Moldova a obținut statutul de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice. Pentru noi este important să punem în aplicare, în mod eficient, și Acordul cu țările Uniunii Europene, și Memorandumul Comisiei Economice Eurasiatice, să utilizăm activ statutul de observator în Uniunea Economică Eurasiatică. Aceasta nu este o sarcină ușoară. Dar dacă vom aborda rezonabil și consecvent soluționarea ei, Republica Moldova va deveni o țară cu adevărat de succes în care oamenii ar dori să trăiască, să lucreze, să crească și să educe copiii și nepoții.
STIMAȚI PARTICIPANȚI LA FORUM,
Știu că astăzi nu doar ați făcut un schimb de opinii și contacte, ci şi ați discutat posibilitățile de punere în aplicare a unor proiecte concrete. Sînt bucuros să Vă aduc la cunoștință că, la încheierea ședinței în plen, urmează să fie semnate o serie de acorduri de afaceri.
Republica Moldova are nevoie de noi proiecte promițătoare cu participarea businessului din Rusia și a investitorilor ruși. Voi menționa doar cîteva dintre ele. Acestea sînt proiecte de dezvoltare a cooperației de producție, de includere a producătorilor moldoveni în lanțurile tehnologice lungi din Rusia și din țările Uniunii Economice Eurasiatice, de dezvoltare a turismului reciproc, de modernizare a infrastructurii, inclusiv a celei municipale, de creare de noi producții în agricultură și industrie.
Intenționăm să promovăm și să sprijinim colaborarea comercială și investițională a oamenilor de afaceri din Moldova și Rusia. Primii pași au fost deja făcuți – cîteva luni în urmă a fost înființat Consiliul economic moldo-rus.
Aceasta este de fapt o platformă pentru identificarea partenerilor, obținerea informațiilor necesare, pregătirea și desfășurarea diverselor evenimente de afaceri. Astfel, Consiliul economic moldo-rus este organizatorul forumului de astăzi.
În vederea susținerii proiectelor comune de business vin cu inițiativa de creare a unui Fond de Dezvoltare moldo-rus. Este cunoscut faptul că Fondul de Dezvoltare rus-kîrgîz funcționează eficient.
Cu sprijinul Fondului, au fost realizate multe proiecte în domeniul producției agrare și industriale, al transporturilor, turismului, medicinei. În așa fel, a fost construită o fabrică pentru conservarea fructelor și legumelor, care a asigurat cu locuri de muncă 5 mii de persoane, au fost restabilite două fabrici de zahăr. Numai în domeniul producției agroindustriale, Fondul a aprobat peste 300 de proiecte în valoare de 60 milioane de dolari, adică mai mult de un miliard de lei MDL. Anul trecut, a fost înființat Fondul de Investiții ruso-armean. Una dintre prioritățile activității sale este sprijinirea proiectelor comune în domeniul tehnologiei informației.
Consider că Moldova are nevoie de un fond mixt de dezvoltare similar, cu sprijinul căruia ar putea fi implementate proiecte de afaceri rusești și moldovenești. Împreună cu colegii noștri ruși, vom examina mai aprofundat această idee.
În contextul celor expuse, Moldova ar trebui să devină membru al Băncii Eurasiatice de Dezvoltare. Este de menționat că, pentru acest scop, nu este necesar ca țara noastră să devină stat membru al Uniunii Economice Eurasiatice. Volumul portofoliului de investiții curent al Băncii Eurasiatice de Dezvoltare este de 3 miliarde de dolari, iar luînd în considerare proiectele realizate, acesta înglobează aproape 7 miliarde de dolari.
Urmărim îndeaproape activitatea Băncii Europene de Dezvoltare și considerăm că participarea Republicii Moldova la această organizație financiară internațională este foarte benefică pentru atragerea investițiilor.
DRAGI PRIETENI,
Forumul de astăzi vine să demonstreze că atît oamenii de afaceri din Republica Moldova, cît şi cei din Federația Rusă manifestă un interes sporit pentru astfel de întruniri. Forumul moldo-rus nu este un eveniment singular. Acesta va fi organizat anual.
Vă îndemn să intensificați contactele bilaterale, să realizați schimburi de idei și propuneri noi, să dezvoltați în mod activ cooperarea orizontală – la nivelul asociațiilor de afaceri și al producătorilor individuali.
Vă doresc tuturor succese, sănătate și putere pentru dezvoltarea propriei afaceri întru consolidarea colaborării economice moldo-ruse reciproc avantajoase.
Vă mulțumesc pentru atenție!