CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Apelul Preşedintelui Republicii Moldova, Igor DODON, către cetăţenii ţării cu privire la desfăşurarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare

Stimaţi concetăţeni,

Campania electorală pentru alegerea deputaților în Parlamentul Republicii Moldova este de o importanță deosebită pentru readucerea țării noastre pe calea dezvoltării durabile și sigure. Această campanie electorală are şi o semnificaţie majoră pentru restabilirea legitimității puterii legislative supreme în Republica Moldova care, practic, a fost pierdută în ultimii ani.

Ultimul deceniu poate fi considerat ca fiind pierdut atît pentru dezvoltarea democrației parlamentare, cît și pentru reformele economice și politice de care societatea moldovenească și țara au nevoie. În acești ani am văzut multe lucruri care, după cum se pare, nu ar mai trebui să aibă loc în secolul XXI: criză politică interminabilă, scandaluri, debandadă la capitolul cadre, haos în domeniul administrației publice, partizanat politic general. Principalele probleme au devenit corupția, ilegalitatea, dominația intereselor unor grupuri oligarhice asupra intereselor statului.

Trebuie să recunoaștem că noi, atît cetățenii de rînd, cît şi mulți politicieni, nu am reușit întotdeauna să dăm o ripostă pe măsură tuturor celor care au venit la putere în urma pogromurilor din 7 aprilie 2009. Am căzut pradă iluziei că politicienii care se autointitulau pro-europeni, venind la putere, se vor conforma, în practică, înaltelor standarde europene. Dar n-a fost să fie. Chiar de la bun început, reprezentanții așa-numitei Alianțe pentru Integrare Europeană au început să încalce Constituția, legile, și să facă atacuri politice de tip raider. Ei au compromis în totalitate sintagma "principii și valori europene". Acum, însă, există o șansă reală de a-i schimba pe aceşti politicieni și de a restabili echitatea socială în urma alegerilor parlamentare din 24 februarie.

În calitate de Președinte al țării, am depus multe eforturi pentru ca noi, împreună, să ajungem la această campanie electorală fără seisme sociale şi fără grave amenințări la adresa securității naționale. Să ştiţi că a fost extrem de anevoios să facem faţă comportamentului impertinent al unor politicieni moldoveni și a lipsei de respect față de instituția prezidenţială din partea mai multor instituţii publice, inclusiv a unor membri ai Curții Constituționale.

În ultimii doi ani, Președintele și echipa sa au reușit, în ansamblu, să justifice încrederea acordată de către cetățenii țării, să stabilească un dialog permanent cu locuitorii și cu conducerea Transnistriei, să promoveze o politică externă echilibrată și să realizeze o ameliorare semnificativă a relațiilor cu Federația Rusă, cu alte țări și organizații internaționale. Cu toate acestea, la ce nivel nu s-ar fi derulat activităţile, eu, ca Președinte al țării, am auzit frecvent următoarea întrebare: Cînd oare vor începe, Parlamentul și Guvernul, să activeze şi să conlucreze în mod constructiv cu Președintele, în interesul țării și al cetățenilor ei?

Stimați concetățeni,  ştiți că pe parcursul acestor doi ani m-am străduit și am făcut tot posibilul ca Președintele, Parlamentul și Guvernul să lucreze împreună, să contribuie la dezvoltarea țării și îmbunătățirea calitativă a nivelului de trai al tuturor cetățenilor ei, fără a-i diviza  în "ai noştri" și "ai lor". Sper că, în funcție de rezultatele viitoarelor alegeri, se va realiza anume o astfel de interacțiune.

Trebuie să depunem cu toții eforturi enorme pentru a derula o campanie electorală onestă, corectă şi conformă normelor internaționale, pentru a recîștiga încrederea oamenilor și a partenerilor internaționali faţă de Parlamentul Republicii Moldova.

De asemenea, fac apel la angajaţii diferitelor instituții și organizații de stat responsabile de desfășurarea campaniei electorale parlamentare. Organizarea și desfășurarea alegerilor în conformitate cu înaltele standarde internaționale reprezintă obligaţia Dumneavoastră directă atît față de cetățenii țării, cît și față de partenerii externi, inclusiv față de aşa organizații internaționale respectabile, precum Organizația Națiunilor Unite, Consiliul Europei, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa și alte instituții internaționale importante. Orice încercare de a distorsiona voința alegătorilor poate avea consecințe nefaste de durată pentru noi toți. Legitimitatea următorului parlament și, ca o consecință - a noului guvern, este obiectivul prioritar al întregii societăți moldovenești, al tuturor forțelor politice, al celor care mai controlează încă instituțiile statului, precum și al opoziției.

M-am adresat către OSCE, către diplomatii acreditați în Moldova, omologii mei din alte țări, cu rugămintea de a trimite observatori în țara noastră, care să asigure monitorizarea desfășurării campaniei electorale. Este important ca orice cetățean al Republicii Moldova, care nu este indiferent față de țara sa, oriunde s-ar afla - în capitală, într-un mic sat sau undeva în străinătate - să poată vota după cum consideră de cuviinţă, așa cum îi dictează  conștiința.

Vreau să subliniez încă o dată că crearea unor condiții egale de participare la alegeri pentru toți concurenții electorali și pentru toți cetățenii moldoveni, este o condiție-cheie pentru recunoașterea acestor alegeri ca fiind corecte și cinstite atît din partea cetățenilor țării, cît și din partea partenerilor externi și a organizațiilor internaționale.

În acest context, vă informez că în ultimul timp am organizat o serie de consultări cu politicieni, instituții publice și cetățeni de rînd. Înțeleg responsabilitatea mea față de toți cetățenii statului nostru și, în special, faţă de cei peste opt sute de mii de cetățeni care m-au votat în alegerile prezidențiale din 2016. Vă asigur încă o dată că voi face tot ce-mi stă în putinţă, în calitate de Președinte al țării, pentru a asigura consensul în ţară, pacea, stabilitatea și  promovarea unei  politici externe echilibrate în interesul Republicii Moldova.

 

Dragi concetăţeni,

Poporul moldovenesc mi-a încredinţat mandatul de Președinte al țării și sunt obligat să-mi îndeplinesc cu demnitate datoria față de cetăţeni, fără a mă îndepărta şi a degreva din funcţia mea.

În acest sens, doresc să declar cu toată resposabilitatea că am decis să nu candidez la alegerile parlamentare, ci să-mi concentrez atenția, precum și atenția Administrației Prezidențiale, asupra desfășurării activităților politice interne și externe în vederea soluţionării problemelor dezvoltării strategice a țării.

Nu voi participa în campania parlamentară și nu voi aspira la funcția de deputat. Dar în tot acest răstimp, sprijinul meu moral și politic va fi acordat echipei și partidului care m-a nominalizat la alegerile prezidențiale din 2016 și a susținut toate inițiativele prezidențiale din ultimii doi ani - Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. Acesta este unicul partid care este capabil să schimbe de unul singur puterea din țară și să guverneze competent și responsabil în Republica Moldova.

 

*******

Schimbări în bine sînt posibile, dar pentru aceasta trebuie să mergem la vot pe 24 februarie și să votăm cu înțelepciune și, în același timp, cu curaj, fără teamă de cineva sau de ceva, în numele Patriei noastre comune - Republica Moldova!

Îi îndemn pe cetățeni să creadă în puterea voinței lor. În aceste alegeri parlamentare, putem să realizăm împreună schimbarea puterii în țară și, odată cu aceasta, să scoatem Moldova din mocirla politică, să-i izbăvim pe oameni de frică și de desperare.

Le doresc tuturor candidaţilor la funcţia de deputat în Parlament și rivalilor politici să participe cu demnitate și respect reciproc la această campanie electorală în numele prosperării și dezvoltării țării noastre.

Vă mulțumesc pentru atenție.