Președintele Igor Dodon a avut o întrevedere cu studenții practicanți din diasporă, actuali stagiari în cadrul Aparatului Președintelui Republicii Moldova. Este vorba despre Paula Perju și Alexandru Plecan - studenți la Universitatea din Mannheim, Germania și Alexandrina Petrașco - studentă la Kingston Business School, Marea Britanie.
Tinerii au vorbit cu entuziasm despre oportunitatea de a prelua experiența de la specialiștii din cadrul administrației prezidențiale, dar și de a pune în practică cunoștințele pe care le-au dobîndit în procesul de studii la universitățile din străinătate.
Șeful statului le-a urat succes în activitate, îndemnîndu-i să revină în țară după absolvirea instituțiilor de învățămînt. De asemenea, Igor Dodon le-a transmis sincere felicitări cu prilejul sărbătorilor de iarnă.
Menționăm, că instituția prezidențială organizează în fiecare an stagii de practică pentru studenții moldoveni din diasporă. Cîțiva stagiari deja au fost angajați în cadrul Aparatului Președintelui. Practicanții sunt selectați în baza dosarelor depuse de solicitanți la adresa de e-mail: hr@prm.md.