În legătură cu tranzacția anunțată în spațiul public, privind vînzarea companiei Avia Invest, care conform deciziei criminale a fostei guvernări a preluat Aeroportul Internațional Chișinău, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a decis să convoace de urgență ședința Consiliului Suprem de Securitate.
Șeful statului a cerut Ministerului Economiei și Infrastructurii și tuturor instituțiilor statului să pregătească informația aferentă acestei tranzacții, prin intermediul căreia compania vinovată de fărădelegile admise la aeroport, inclusiv contrabanda și evadarea din țară a unor criminali, a fost vîndută, iar dreptul de concesionare pe încă 43 de ani a trecut la o altă companie.
În cadrul ședinței se vor discuta riscurile pentru stat aferente acestei tranzacții și soluțiile pentru readucerea aeroportului în gestionarea statului. "Organele de drept vor prezenta informația privind investigarea circumstanțelor concesionării aeroportului unui grup de escroci, iar Ministerul Economiei și Infrastructurii urmează să informeze CSS și societatea despre modul în care Avia Invest și-a respectat obligațiunile contractuale, inclusiv pe programul de investiții, efectuate inclusiv din banii colectați de la pasageri", a specificat Igor Dodon.