CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șeful statului salută demisia membrilor Curții Constituționale

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, salută decizia judicioasă, deși întîrziată, a membrilor Curții Constituționale a Republicii Moldova de a-și da demisia. Or, această soluție a fost unica rezonabilă în conjunctura actuală, dar și una mult așteptată nu doar la nivel național.

Organele însărcinate cu numirea judecătorilor (Parlamentul, Guvernul şi Consiliul Superior al Magistratului) urmează să demareze în regim de urgență procedurile aferente numirii judecătorilor Înaltei Curți.

Numirea noilor judecători constituie un obiectiv de importanță deosebită în lumina ultimelor evenimente naționale, dar și a aprecierilor exprimate de partenerii externi. Astfel că, acest exercițiu urmează a fi axat exclusiv pe criteriile integrității, profesionalismului, ireproșabilității și nu în ultimul rînd, cel al obiectivității.

Șeful statului își exprimă încrederea în faptul că, noua componență a Curții Constituționale va fi una independentă, va realiza nobila misiune de a garanta supremaţia Constituţiei, se va supune numai Legii Supreme și va exclude cu orice preț influențele politice și jocurile de culise.