Pe finalul vizitei în raionul Briceni, Președintele Republicii Moldova s-a familiarizat cu activitatea SRL „AgroProduct”, o întreprindere agroindustrială importantă.
Este o întreprindere multifuncțională, principala direcție de activitate fiind cultivarea fructelor. Aici, pe o suprafață de 188 de hectare sînt plantați meri și este o încăpere frigorifică spațioasă pentru păstrarea a 4 mii de tone de mere. Funcționează o linie de sortare cu capacitatea de șase tone pe oră și o linie de producere a cutiilor din carton – 1000 de unități pe oră.
De asemenea, gospodăria dispune de 100 hectare de grîu și 120 de hectare de floarea soarelui. La întreprindere activează circa 80 de persoane, iar în sezonul de recoltare, numărul lor ajunge pînă la 150 și chiar 200 de persoane.
Un alt agent economic din Briceni pe care Igor Dodon l-a vizitat a fost SRL „ArmanPlant”. Întreprinderea se ocupă de cultivarea diferitelor culturi pe o suprafață totală de 530 de hectare, inclusiv cartofi, legume, pomi fructiferi, cereale și floarea soarelui.
De asemenea, aici este un frigider cu o capacitate de 2 mii de tone și o linie de sortare a legumelor la care muncesc opt angajați. La întreprindere lucrează 70 de persoane, iar în sezon, numărul lor ajunge pînă la 250.
Șeful statului a salutat activitatea acestor gospodării agricole și le-a mulțumit pentru realizările obținute, spre binele raionului și al țării. Președintele a menționat că statul va acorda suport agriculturii autohtone.