CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șeful statului a vizitat mai multe instituții preșcolare din raionul Ocnița

În cadrul vizitei de lucru în teritoriu, președintele Igor Dodon a mers la grădinițele de copii „Lăstăraș” și „Ghiocel” din orașul Ocnița și la grădinițele din localitățile Vălcineț și Rujnița, care au primit resurse materiale și financiare din partea Fundației de Binefacere „Din Suflet”, în cadrul programului național de susținere a instituțiilor preșcolare, lansat de fundația Primei Doamne.

În temeiul solicitărilor parvenite în adresa Fundației de la administrațiile instituțiilor preșcolare și colectivele de părinți, grădinițele din orașul Ocnița au beneficiat de mobilier, lenjerie de pat și electrocasnice, grădinița din Rujnița – de mobilier, iar cea din Vălcineț a primit suport pentru gazificarea bucătăriei.

De asemenea, șeful statului a vizitat gimnaziul din localitatea Vălcineţ, unde a discutat cu elevii și colectivul de pedagogi din instituția respectivă.

Igor Dodon a subliniat că va depune și în continuare tot efortul în vederea asigurării unui mediu favorabil pentru creșterea și dezvoltarea viitoarelor generații.

Președintele țării a declarat că în anul curent preconizează ca de asistența necesară să se bucure circa 500 de grădinițe, iar pînă la expirarea mandatului de Președinte al Republicii Moldova – toate instituțiile preșcolare din țară.