Igor Dodon a prezidat o ședință de lucru cu privire la organizarea celei de-a II-a ediții a Forumului Economic moldo-rus cu genericul „Parteneriat fără hotare”, care va avea loc la Chișinău, în perioada 19-21 septembrie, sub egida Președintelui Republicii Moldova. Organizator al evenimentului este Consiliul Economic Moldo-Rus.
Conform informației prezentate, la Forum vor participa peste 1000 de delegați din ambele țări, inclusiv vice-prim-ministrul rus, reprezentantul special al Președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și economice cu Moldova, Dmitri Kozak.
În cadrul celor 12 sesiuni de lucru ale forumului, vor fi discutate subiecte ce țin de cooperarea în domeniul turismului, complexului agroindustrial, viticulturii și vinificației, sprijinirea dezvoltării afacerilor, consolidarea legăturilor interregionale.
Evenimentele cheie din cadrul forumului vor fi - ședința plenară cu genericul: „Noile realități politice. Noile posibilități de cooperare economică” și ședința Consiliului Economic moldo-rus cu genericul: „Cooperarea comercial-economică. Bariere și perspective”. În cadrul evenimentului vor fi semnate acorduri bilaterale.
Programul Forumului mai include și componenta cultural-gastronomică. Participanții vor vizita complexurile vinicole și cele turistice din Moldova, inclusiv din Autonomia Găgăuză.
Menționăm că Forumul Economic moldo-rus a fost organizat pentru prima dată acum un an, devenind o platformă eficientă pentru discuții pe subiecte actuale ce țin de dezvoltarea cooperării comercial-economice dintre Moldova și Rusia. "Dacă anul 2018 a deschis noi orizonturi de colaborare, astăzi, se poate vorbi despre un parteneriat pe termen lung", a remarcat șeful statului.