CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șeful statului a participat la ceremonia de inaugurare a secției terapie și boli cronice din cadrul spitalului raional din orașul Vulcănești

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, alături de Guvernatorul UTA Găgăuzia, Irina Vlah, a participat la ceremonia de inaugurare a secției terapie și boli cronice din cadrul spitalului raional din orașul Vulcănești.

Spitalul raional din Vulcănești a fost dat în exploatare în 1982, iar, pînă în 2018, aici nu au fost efectuate lucrări de reparație. Anul trecut, spitalul risca să nu primească acreditare din partea Ministerului Sănătății, întrucît secția de terapie necesita o renovare. Astfel, mai mult de 1500 de pacienți deserviți în instituția medicală urmau să se deplaseze în alte localități mai îndepărtate pentru a beneficia de servicii medicale.

Acum, după reparația capitală a secției terapie și boli cronice, pacienții se vor bucura de condiții moderne la primirea ajutorului medical, personalul medical va avea posibilitatea să ofere servicii într-un mediu adecvat, fiind rezolvată și problema insuficienței locurilor de internare”, a menționat Igor Dodon.

Igor Dodon a salutat insistența de care au dat dovadă locuitorii și cadrele medicale în vederea păstrării acestei instituții medicale și a apreciat sprijinul acordat de Comitetul Executiv al Găgăuziei în scopul renovării spitalului. 

În acest context, șeful statului a subliniat, că închiderea instituțiilor medicale, a școlilor și a primăriilor conduce doar la exodul populației din aceste localități, ulterior, la dispariția lor. ”Trebuie să făurim, nu să distrugem, iar în acest sens voi depune toate eforturile”, a menționat Președintele țării.