În cadrul vizitei în raionul Ocnița, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la ceremonia de deschidere a spitalului renovat din satul Călărășeuca, care deservește 12000 de locuitori din 8 sate din preajmă.
Pînă nu demult, instituția medicală se afla într-o stare deplorabilă, fapt care a determinat autoritățile centrale să închidă acest punct medical. Dar, la insistența locuitorilor, cu sprijinul consiliului raional și al Fundației de Binefacere ”Din Suflet”, spitalul a fost renovat și deja este pregătit să funcționeze în regim normal. Mobilierul necesar a fost oferit instituției medicale de fundația de binefacere a Primei Doamne. Totodată, președintele a donat o imprimantă și un calculator pentru personalul spitalului.
Șeful statului a menționat importanța pe care o acordă bunei funcționări a sistemului medical din Republica Moldova. Igor Dodon a salutat faptul că prin eforturi comune s-a reușit menținerea acestei instituții, atît de necesare locuitorilor din zona respectivă.
Președintele țării a precizat că alături de campaniile naționale de susținere a instituțiilor preșcolare din Moldova, de construcție a complexelor sportive în localitățile rurale, precum și de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate, fundația de binefacere va continua să ofere suportul necesar, acolo unde este nevoie.