Vizita de lucru a Președintelui Republicii Moldova în raionul Ocnița s-a încheiat în orașul Otaci, unde a vizitat un veteran al Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Stepan Vovcioc, în vîrstă de 94 de ani, a fost chemat pe front în anul 1944, și-a îndeplinit serviciul militar inițial în artilerie, apoi în corpul de tancuri. S-a învrednicit de Ordinul „Steaua Roșie”, medaliile „Pentru eliberarea Pragăi” și „Pentru capturarea Berlinului”.
Igor Dodon i-a înmînat domnului Vovcioc Ordinul Republicii – distincția supremă a țării, urîndu-i multă sănătate și bucurii alături de cei dragi.