Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a prezidat ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19, în cadrul căreia au fost abordate mai multe subiecte.
În cadrul ședinței au fost anunțate noi informații despre răspîndirea în țară a virusului COVID-19. Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 55 cazuri noi de infectare cu coronavirus, dintre care 7 persoane infectate sunt venite de peste hotare (6 din Marea Britanie și 1 din Austria), celelalte 48 de cazuri sunt cu transmitere locală.
Igor Dodon a informat despre faptul că astăzi a convocat conducerea mai multor ministere pentru a vedea care este situația privind aprovizionarea cu tot strictul necesar a spitalelor și a cadrelor medicale în lupta cu COVID-19.
De asemenea, Președintele țării a menționat o decizie importantă anunțată astăzi - deținătorii de patentă pentru comerț, care în prezent sunt 8000, pe perioada sistării activității să nu achite plata pentru patentă, iar perioada de valabilitate a acesteia să fie prelungită.
Un alt subiect important discutat a fost revenirea concetățenilor noștri din afara țării. În acest sens, șeful statului a relatat că toate deciziile cu privire la diasporă, în special organizarea curselor avia charter, sunt luate de către Comisia Situații Excepționale, ținîndu-se cont de asigurarea securității și sănătății cetățenilor Republicii Moldova, iar listele sunt întocmite de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova. Totodată, Igor Dodon a venit cu un apel către persoanele din afara țării care doresc să revină acasă, să se informeze din surse oficiale cu privire la cursele respective pentru a nu cădea în capcana unor șarlatani, speculanți sau chiar politicieni care încearcă să facă show-uri sau business pe acest subiect.