CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șeful statului a desfășurat ședința Comisiei Naționale pentru organizarea acțiunilor consacrate Anului Lucrătorului Medical

Astăzi, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a desfășurat prima ședință a Comisiei Naționale pentru organizarea acțiunilor consacrate Anului Lucrătorului Medical, în format online. Din comisie fac parte specialiști din domeniul sănătății, academicieni, conducători ai instituțiilor medicale, responsabili din cadrul administrației publice centrale și locale.

În cursul ședinței părțile au discutat situația din domeniul sănătății. Interlocutorii au fost unanimi în opinia că pandemia cu care se confruntă Republica Moldova a pus în evidență mai multe lacune ale sistemului de sănătate din țara noastră. Șeful statului a menționat că despre problemele existente în sistem discută frecvent cu medicii din spitalele raionale, în cadrul vizitelor pe care le întreprinde în teritoriu.

Igor Dodon a subliniat că prin declararea anului 2020 - Anul Lucrătorului Medical, se dorește majorarea salariilor tuturor lucrătorilor medicali, reducerea exodului cadrelor medicale, sporirea calității serviciilor prestate, dotarea spitalelor, elaborarea unor măsuri suplimentare de protecție socială a lucrătorilor medicali, sporirea autorității și prestigiului profesiei.

Participanții la ședința online au stabilit că Planul de acțiuni privind desfășurarea Anului Lucrătorului Medical urmează să fie elaborat pînă la data de 10 iunie curent.