Președintele țării, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Ambasadorul Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Zhang Yinghong.
În cursul dialogului, șeful statului a menționat interesul țării noastre pentru avansarea relațiilor bilaterale cu China la un nivel calitativ nou, în beneficiul ambelor state.
Președintele țării a mulțumit Guvernului chinez pentru asistența tehnică constantă oferită Guvernului Republicii Moldova în mai multe domenii. Totodată, șeful statului a menționat că actuala guvernare planifică realizarea unor proiecte mari în infrastructură, inclusiv cu atragerea investitorilor chinezi. În acest context, Igor Dodon a invitat partenerii chinezi să participe activ la aceste proiecte.
De asemenea, Președintele țării a pledat pentru valorificarea la justa valoare a potențialului comercial-economic dintre țările noastre, optînd pentru continuarea negocierilor în vederea urgentării elaborării și semnării Acordului de Comerț Liber între RM și RPC.
Pe finalul întrevederii, Igor Dodon a subliniat interesul țării noastre în consolidarea și menținerea contactelor la nivel înalt, inclusiv prin organizarea vizitelor reciproce a conducerii de vîrf a ambelor state.