CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șeful statului a avut o întrevedere cu noul director al Casei-muzeu „A. Pușkin” din Chișinău

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Vadim Drelinschi, noul director al Casei-muzeu „A. Pușkin” din Chișinău. La întrevedere a participat și consilierul municipal, Alexandr Odințov.

Părțile au discutat diverse chestiuni curente legate de buna funcționare a acestui obiectiv cultural-istoric unic.

Igor Dodon a menționat faptul că în prezent, scopul principal este efectuarea cât mai curând posibil și calitativă a lucrărilor de reparație și de restaurare a complexului muzeal, finalizarea primei etape a lucrărilor fiind planificată pentru luna septembrie, când vor fi marcați 200 de ani din ziua când a fost exilat în Basarabia marele poet rus.

Șeful statului a promis că va acorda susținere Casei-muzeu, care este și o importantă verigă de legătură între popoarele și culturile Moldovei și Rusiei.

În context, Igor Dodon a salutat înțelegerea la care s-a ajuns recent dintre Casa-muzeu din Chișinău cu cea din Sankt Petersburg prin care colegii din capitala de nord a Rusiei vor acorda asistența necesară în acest sens.