CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șeful statului a avut o întrevedere cu Guvernatorul Autonomiei Găgăuze

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Irina Vlah, Guvernatorul Autonomiei Găgăuze. Oficialii au discutat agenda social-economică actuală din regiune.

De asemenea, Igor Dodon și Irina Vlah au examinat perspectivele adoptării de către Parlamentul Republicii Moldova a pachetului de proiecte de legi care vizează armonizarea actelor juridice ale Autonomiei cu legislația națională.

Totodată, interlocutorii au discutat programul manifestărilor prilejuite de aniversarea a 25-a de la adoptarea Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz Yeri). Evenimentul este preconizat pentru 23 decembrie și se va desfășura sub patronajul șefului statului.

Pe finalul întrevederii, Irina Vlah l-a invitat pe Igor Dodon la Forumul Internațional de Investiții „Invest Gagauzia-2019”, care va avea loc în regiune în perioada 8-9 noiembrie, cu participarea a 400 de reprezentanți ai business-ului autohton și internațional din 13 țări ale lumii, precum și la Festivalul Vinurilor din Găgăuzia, pe 10 noiembrie.